Andreea Esca este una dintre cele mai apreciate și cunoscute vedete de la noi din țară, așa că succesul ei uriaș i-a adus foarte multe surprize plăcute. Pentru că se află la pupitrul știrilor de la Pro Tv de foarte mulți ani, știrista s-a gândit să investească o parte din banii câștigați într-un proiect de suflet de care se bucură enorm.
Invitată în emisiunea lui Cătălin Măruță, Andreea Esca a dus telespectatorii într-o călătorie în locul unde își petrecea fiecare vară în copilărie. Pentru că a trăit în locul aflat în Sibiu clipe minunate la o vârstă foarte fragedă, știrista a vrut să se implice și să transforme complet câteva dintre căsuțele aflate acolo pentru a bucura și alte generații de design-ul preferat în trecut.
„Povestea a plecat de la una dintre aceste căsuțe, am aflat de la un muncitor din sat că dorește să o pună pe foc, să o demoleze. Nu mai avea loc de vechea casă a bunicilor și voia să o pună pe foc. Mie și soțului meu ni s-a rupt inima, ne-am gândit că peste zeci de ani nimeni nu o să mai știe cum ar fi arătat o căsuță de lemn.”, a spus aceasta.
Andreea Esca și soțul ei, Alexandre Eram, dețin câteva căsuțe de vis în zona Porumbacu din Sibiu. Cei doi au depus mult efort pentru a le oferi și altor oameni ce nu s-au bucurat de vacanțele la bunici o variantă de relaxare. Când au început proiectul, vorba s-a dus în sat, astfel că au ajuns să primească diferite construcții de la persoanele de acolo.
„Ne-am dat seama că ne trebuie un teren pe care să o așezăm. Am așezat-o pe prima, s-a dus vorba în sat, mai erau căsuțe de lemn. Oamenii au venit să ne întrebe dacă vrem și căsuțele lor. Uite așa am luat 5 căsuțe de lemn și le-am așezat pe acest teren.
De tot ce înseamnă amenajare s-a ocupat soțul meu, Alex. A vrut ca fiecare casă să aibă o poveste, astfel că fiecare are un semn, o denumire. (…) Alex a colecționat de-a lungul timpului tot felul de lucruri vechi de la diferite târguri.”, a zis Andreea Esca la emisiunea ‘La Măruță’.
Mai mult, Andreea Esca a făcut turul proprietăților în care a investit o parte din banii de la Pro Tv, dezvăluindu-și o plăcere ascunsă de care nimeni nu știa. La un moment dat, vedeta a prezentat un leagăn aflat în locul în care a copilărit, așa că nu mică le-a fost mirarea fanilor când ea a povestit că se folosește de acest obiect destinat copiilor cu orice ocazie, chiar și în București.
„Mama mea mă întreabă și acum dacă mă mai dau în leagăn. Stau lângă un parc din București, așa că de fiecare dată când trec pe lângă el mă duc să mă dau în leagăn.”, a adăugat vedeta.