Bugetarii vor primi, din luna noiembrie, o indemnizaţie de hrană în valoare de 300 de lei lunar, prevăzută în legea salarizării unitare. De ce e Guvernul așa generos.
Măsura Guvernului de a da bugetarilor, alții decât cei din Sănătate și cei din serviciile de Apărare, Informații, Ordine Publică, indemnizații de hrană cu începere cel târziu de la data de 1 ianuarie 2019 va aduce suplimentar bugetului de stat câteva sute de milioane de euro, conform Digi24.
Aparent nu există nicio măsura adoptată de Guvern pentru angajații din sectorul public, care să nu aducă și un câștig pentru stat. De la 1 ianuarie 2019 angajații ordonatorilor principali de credite (instituțiile publice, cum ar fi ministere, agenții, autorități locale, etc) primesc o indemnizație de hrană a cărei valoare este egală cu a doisprezecea parte din două salarii minime brute pe țară garantate în plată. Măsura este cuprinsă în legea-cadru 153/2017, a salarizării unice.
Indemnizatiile de hrană prevăzute se acordă proporțional cu timpul efectiv lucrat în luna anterioară, astfel încât acordarea acestora, împreună cu celelalte sporuri, compensații, adaosuri, prime, premii și indemnizații, să nu ducă la depășirea pragului de 30% din suma salariilor de bază.
Indemnizațiile de hrană nu se acordă personalului din apărare, siguranță publică, servicii de informații care se supune altor prevederi legale. Acordarea indemnizațiilor ar fi trebui să aibă loc de pe 1 decembrie 2018 însă, cel mai probabil, aceasta se va întâmpla la 1 ianuarie 2019 căci este necesar ca aceste indemnizații să fie incluse în bugetele instituțiilor.
În prezent tichtele de masă se acordă doar angajaților din sectorul sanitar dar și celor din companii de stat, dacă sunt prevăzute în Contractele Colective de Muncă.
Regimul fiscal al indemnizațiilor de hrană este altul decât cel al bonurilor de masă. Dacă în cazul tichetelor de masă se reține doar impozit pe venit, la indemnizațiile de hrană, pe lângă impozitul pe venit, se va plăti constribuția la pensii (CAS) și Sănătate (CASS), ultimele două în sumă de 35%.
„Indemnizatia de vacanță ca și cea de hrană sunt impozitate integral atât ca impozit, cât și contribuții sociale. La tichetele de masă nu se plătesc taxe sociale. De aceea, cei de sănătate s-au arătat nemulțumiți căci pierd 135 de lei de angajat pe lună”, spune Bogdan Hossu, lider sindical al Cartel Alfa.
O economie de 100 de lei la un milion de angajați aduce anual 1,2 miliard lei, respectiv 257 de milioane de euro. În plus, includerea indemnizației de hrană în salarii va afecta transparența pe piața muncii, averizează Hossu.
„Statul iese aparent în câștig căci i se reduce cheltuiala directă, dar tichetele ca și voucherele de vacanță sunt forme de curățare a fraudei fiscale, returile din sistemul economic sunt mult mai mari la bugetul de stat, dar ei nu calculează aceasta”, mai spune Hossu, lider sindical al Cartel Alfa.