22 nov. 2018 | 19:17

Educația, „secată” de fonduri. Cum își acoperă Guvernul găurile din buget

Știri generale
Educația, „secată” de fonduri. Cum își acoperă Guvernul găurile din buget
FOTO Wikimedia Commons

Guvernul taie fonduri de la Educaţie la rectificarea bugetară. Nici Cercetarea nu a scăpat fără să i se taie din fonduri. De la cele două instituţii s-ar lua o sumă de 426, 7 milioane de lei. Ce s-ar fi putut face cu acești bani?

Chiar și fără această rectificare, România are oricum cea mai mică alocare de fonduri bugetare (2,8% din PIB) pentru Educație, din Uniunea Europeană. Până și Bulgaria ne depășește la acest capitol, potrivit Edupedu.

Ministerul Educației Naționale pierde 198 de milioane de lei. Banii sunt de fapt, în justificarea Finațelor, economii la proiecte cu finanțare externă rambursabilă și nerambursabilă, potrivit Edupedu.

Banii ar fi ajuns pentru extinderea de cinci ori a programului ”Masa caldă în școli”, program care este implementat în continuare în doar 50 de școli , pentru al treilea an la rând, dar care a rămas tot un program pilot.

Fondurile anuale alocate, potrivit notei de fundamentare a proiectului, sunt de circa 38 de milioane de lei. Cei 198 de milioane tăiați la rectificare ar fi însemnat continuarea programului pentru peste 100 de mii de copii.

Programul ”Masa caldă în școli” are un impact direct asupra frecventării cursurilor de către elevi în școlile participante, rata abandonului s-a redus de la 6,1, la 1,3%. România are una dintre cele mai mari rate ale abandonului școlar din Uniunea Europeana, 18,1%.

Programul ”Masa caldă în școli” a început cu o întârziere de două luni și jumătate din cauza faptului că Guvernul a aprobat legislația abia luna aceasta. Atât acest program, cât și ”Cornul, laptele și fructe în școli” sunt programe cu finanțare externă nerambursabilă din fonduri europene.

De la Ministerul Cercetării și Inovării se taie cea mai mare sumă dintre cele două instituții, 228,9 milioane de lei. Pentru bugetul și așa mic al Cercetării, este o sumă importantă. Acești bani reprezintă în principal economii la proiecte cu finanțare externă nerambursabilă.

România cheltuie pentru Cercetare de 14 ori mai puțin față de media Uniunii Europene, potrivit acestui raport.

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Zodiile care vor trăi un miracol divin în ianuarie 2025. Astrele se aliniază pentru acești nativi
Click.ro
Influencerul Makaveli, amenințări din Parlament cu limbaj suburban: „Ascundeți-vă soțiile”
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cât costă pantofii de lux pe care îi poartă Marcel Ciolacu. Au garanție pe viață!! 'Am două perechi... Ai lui Grindeanu sunt identici. Nu port alți pantofi'
Unica.ro
Schimbări la factura de curent. Anunțul de ultima oră de la Hidroelectrica
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
Fosta soție a lui Călin Georgescu acuză și cere despăgubiri. E foarte grav ce i s-a întâmplat Danielei
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
VIITORUL PREȘEDINTE al ROMÂNIEI! S-AU AFLAT CANDIDAȚII
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a găsit-o
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro