Ediția trecută, în cadrul celui de-al doilea consiliu de nominalizare de la ”Survivor 2021”, Faimoșii au fost puși din nou în postura de a-și numi un concurent pentru a-l trimite la votul publicului, pentru eliminare. Premiera a fost că, de această dată, vedetele au încercat să lase deoparte neînțelegerile și orgoliile și să discute o strategie menită să ajute echipa. Elena Marin și Culiță Sterp au găsit o metodă prin care niciun Faimos să nu plece acasă și i-au expus-o lui Jador, cel care a și fost sacrificat pentru ca tabăra roșie să rămână întreagă.
Strategia echipei roșii a fost de a nominaliza un coechipier care nu ar putea ieși din competiție prea ușor, având acasă o comunitate mare ce-l putea vota, anume Jador. Manelistul a ieșit de cele mai multe ori preferatul publicului. Prin urmare, el a fost cel trimis spre eliminare în acest consiliu, în detrimentrul lui Sebastian, care se afla în pericol, dar care nu ave sprijin din partea telespectatorilor. Faimosul s-a simțit sacrificat pentru binele taberei sale.
După discuțiile din arenă, Jador a purtat o discuție cu Elena Marin și cu amicul său, Culiță. Retrași în junglă, cei doi au încercat să-și explice lui Jador ce factori au luat în calcul înainte de nominalizare și ce strategii au gândit pentru a salva echipa. În cele din urmă, cântărețul a înțeles că tot ce s-a petrecut în seara cu pricina a avut un scop și că trebuie să creadă cu putere că sacrificiul său va proteja echipa roșie și o va menține întreagă încă o perioadă.