Faimoasa Ana Porgras a părăsit concursul Survivor România chiar în momentul în care Zanni a admis că și-a început relația cu ea înainte de începerea concursului.
Amintim că duminică, Zanni și Ana Porgras au câștigat ultima ștafetă mixtă împreună, înainte ca aceasta să fie nominalizată de Jador și să părăsească competiția. De altfel, după traseu, Zanni i-a spus prezentatorului Daniel Pavel că are o relație specială cu Ana Porgras, cu care s-a împrietenit la vizita medicală.
De asemenea, în același timp, pe Youtube pornea un filmuleț programat de Zanni pe canalul lui, care a fost filmat împreună cu Ana Porgras, înainte de plecarea la Survivor România.
Astfel, Ana și Zanni se comportă acolo ca doi iubiți. Ei stau pe o pătură, chiar în mijlocul sufrageriei Anei, din apartamentul ei din Brașov, mănâncă ciocolată și se strâng în brațe. Între ei pare mai mult decât o simplă prietenie, dar cum era de așteptat, acesta strică toată atmosfera cu o glumă de-ale sale, pe care a făcut-o în ultima secundă de filmare și pe care acesta a preferat să nu o scoată de pe filmare.
”Vă salutăm și votați-ne la Survivor!”, a afirmat Zanni, în timp ce o ține pe Ana Porgras în brațe.
”Aoleu, leșin! Suntem nebuni, adică tu!”, răspunde și Ana, care a avut senzația că filmarea s-a încheiat.
Deși continuă să filmeze, Zanni a mințit-o pe Ana:
”Și tu, mă, și tu! Bine, am închis live-ul, acum poți să zici ce vrei tu”, a spus Zanni.
”Haa…”, răspunde Ana, observând că e filmată în continuare.
”Haaa? Hahaha… Poate ziceai: dă-mi te rog m…, repede!…”, încheie Zanni.
Filmarea cu pricina s-a încheiat cu un hohot de râs al Anei Porgras, semn că ea nu s-a simțit ofensată de vorbele lui Zanni. Cu toate că gluma nu e printre cele mai elegante, chiar și aceasta trădează o apropiere mai mare între cei doi Faimoși.
„Sunt încă în stare de şoc. Mă aşteptam să mă nominalizeze Jador, dar putea să îl nominalizeze pe Culita, are mulţi fani, îl cunoaşte multă lume. Pe mine mă cunoşteau doar cei din lumea sportului. El a spus că m-a votat din punct de vedere sportiv. Eu cred că nimeni nu şi-ar fi dorit să plece cineva din echipă. Jador a realizat ce a făcut după ce a făcut nominalizarea. Eu aş fi numit pe Cătălin Morosanu din punct de vedere sportiv. Aşa era corect. Nu se aştepta nimeni să plec, nu vreau să mă gândesc că am fost lucrată.
Nu i-am văzut reacţia lui Zanni în direct. Nu mă aşteptam să fie atât de afectat, am simţit apoi că a suferit. Şi din partea mea a fost acelaşi lucru. Noi am avut o relaţie specială, e clar că ne-au legat nişte lucruri. Ne-am susţinut unul pe celălalt, eu am zis în primele săptămâni că plec, dar el m-a susţinut şi mi-a zis că sunt prea bună ca să plec din competiţie. Nu, nu avem nicio relaţie de iubire, e mai mult decât o relaţie de dragoste. Cu siguranţă va continua, o să îl aştept pe aeroport”, a spus Ana Porgras în emisiunea lui Teo Trandafir.