Duminică, jurista Vjosa Osmani a fost aleasă de către deputați președintele Kosovo, astfel consacrându-se instalarea la putere a unei noi generații, care este hotărâtă să pună capăt corpuției.
Potrivit numărătorii oficiale, Vjosa Osmani, în vârstă de 38 de ani, cea mai populară personalitate politică din Kosovo, a obținut 71 de voturi din partea celor 82 de deputați care erau prezenți, mai mult decât cvorumul necesar.
Sâmbătă seară, parlamentul Kosovar s-a reunit ca să se pronunțe asupra candidaturii lui Vjosa Osmni, însă parlamentari ai opoziției și minorității sârbe au boicotat sesiunea, iar cvorumul necesar de 80 de deputați din totalul de 120 pentru validarea alegerilor a fost îndepinit.
De menționat este că Vjosa Osmani este aliata noului prim-ministru reformist al Kosovo, Albin Kurti. Mișcarea de stânga – Vetevendosie – a lui Kurti a câștigat detașat alegerile legislative din februarie, cu peste 50% din voturi. Recentele alegeri au conformat însă prăbușirea vechii gărzi a foștilor comandanți separatiști din războiul împotriva forțelor sârbe (1998-99), ce au dominat viaţa politică mai bine de un deceniu.
În noiembrie 2020, Hashim Thaci, fost președintele Kosovo, a demisionat, fiind acuzat că este responsabil de aproape 100 de crime de război. Hashim Thaci a fost pus sub învinuire pentru crime de război, în luna iunie, chiar cu câteva zile să ajungă la Casa Albă.
Astfel, președintele kosovar a anunțat presa că și-a înaintat demisia ca să fie judecat de Curtea Penală Internațională ca civil, nu ca un lider de țară, pentru „a apăra integritatea statului”. De asemenea, demisia lui Thaci a survenit la câteva ore după arestarea lui Jakup Krasniqi ( în vârstă de 69 de ani), un veteran al conflictului și fost președinte al Kosovo. El o să fie dus la Haga pentru proces.
Menționăm că Hashim Thaci a fost unul dintre conducătorii Armatei de Eliberare a Kosovo, iar presupusele sale crime s-ar fi întâmplat în timpul revoltei de gherilă din 1998-1999 împotriva controlului sârb. Acesta a respins acuzațiile care i se aduc.
Kosovo, oficial Republica Kosovo, este un stat parțial recunoscut și teritoriu disputat, care este situat în Peninsula Balcanică, în sud-estul Europei, care și-a autodeclarat independența față de Serbia în februarie 2008.
Kosovo recunoscut ca stat suveran de către 97 state membre ONU, iar statutul său este contestat. Serbia nu recunoaște însă secesiunea Kosovo și de jure o consideră în continuare Provincia Autonomă Kosovo și Metohia, condusă de ONU în cadrul suveranității statului. În Kosovo, cel mai mare oraș și capitala Republicii Kosovo este Priștina.