Punem pariu că nu știai asta. O nouă Anca Serea în showbizul românesc? Cine este cântăreața din România care are cinci copii și se gândește, deja, la al șaselea. Este căsătorită de 14 ani și a făcut parte din una dintre cele mai populare trupe de la începutul anilor 2000.
La începutul anilor 2000, Costi Ioniță punea la punct un proiect muzical de succes, iar hituri precum „Așa-s băieții”, „Zilele trec” răsunau în toate discotecile din România. Le mai ții minte pe fetele de la trupa Angels? Monica Ene și Raluca Ciocârlan era două adolescente talentate care și-au urmat visul de a deveni cântărețe, câștigând inimile a milioane de români cu vocile lor angelice, ținutele strălucitoare de scenă și chipurile inocente.
Anii au trecut și cele două soliste au luat-o pe drumuri separate. Într-o industrie muzicală în care foarte multe trupe se despart cu scandal și momente tensionate, Monica și Raluca au rămas prietene după ce nu au mai fost colege de scenă.
Monica a trecut printr-un divorț și acum este fericită într-o altă relație, alături de iubitul ei și fiica ei de cinci ani din prima căsnicie. Raluca are o familie fericită și unită. Bruneta este căsătorită de 14 ani, are cinci copii și nu ar refuza să-l facă și pe al șaselea, egalând-o astfel pe Anca Serea.
„De 14 ani de când m-am căsătorit, 80% din timpul meu îl dedic lor. Deci eram învăţată să fiu mai tot timpul cu ei, să fiu atentă la nevoile lor şi la o alimentaţie cât de cât sănătoasă, atât cât se mai poate în perioada în care trăim. Fiind 5 copii, nu au dus lipsă de socializare, de joacă, de fel de fel de activităţi creative.
Îi plimbăm mult în natură, la munte, la mare (părinţii mei sunt din Mangalia, aşa că avem marea la dispoziţie), îi ducem şi pe la mănăstiri – componenta aceasta spirituală face parte din felul nostru de a-i educa, credem că există o educaţie sănătoasă doar prin raportarea la divinitate.
De când s-a căsătorit, la numai 20 de ani, Raluca de la Angels a dedicat marea majoritate a timpului său familiei și spune că este foarte fericită alături de soțul și cei cinci micuți care-i umplu casa și sufletul de bucurii. Artista susține că toți copiii săi i-au moștenit talentul muzical, în special mezina:
Iubim copiii cu toată inima noastră, i-am crescut cu multă iubire şi dăruire amândoi şi nu zicem nu dacă ar mai veni şi al şaselea. Dar deocamdată ne concentrăm pe cei 5. Ne e foarte bine aşa. E bine să îţi cunoşti şi limitele.
Toţi cântă destul de bine, dar cea mică pare să aibă un timbru deosebit şi reproduce fără probleme tot ceea ce îi cânt. Nu reuşeşte ea să pronunţe şi să reţină bine toate cuvintele, dar linia melodică o redă foarte bine.”, a declarat Raluca ex-Angels, în exclusivitate pentru click.ro