Vestea că Dani Oțil va deveni tătic pentru prima oară a luat uimit audiența. Matinalul și logodnica lui, Gabriela Prisăcariu, au anunțat recent că vor deveni părinți, iar felicitările nu contenesc. Și colegul lui de la Antena 1, Răzvan Simion, a avut o reacție memorabilă. „O să avem un nepoțel!”
Răzvan Simion, prezentator la ”Neatza” împreună cu Dani Oțil, a fost bucuros la aflarea veștii că bunul său prieten și coleg urmează să devină părinte. El l-a felicitat pe Dani într-un mesaj emoționant.
„Nu știu cum se zice la români sau în alte părți. Felicitări, să fie într-un ceas bun, bravo, bă! O să avem un „nepoțel”. Deja au început împărțelile. Ne împărțim motoarele, mașinile, să vedem care ce ia, că bănuiesc că nu o să mai ai nevoie de ele, Dănuțule. Hai să fim serioși. Am împărțit deja tot de aseară”, a spus Răzvan Simion.
În cele din urmă, Oțil a transmis că va dezvălui sexul copilului peste o lună: „Știm exact ce o să fie. Promit că într-o lună vp arăt și sexul”.
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu vor deveni părinți peste câteva luni. Anunțul a fost făcut de ambii, pe paginile lor de socializare. Cei doi au publicat aceeași imagine, cu ei doi în casă, în care blondinei i se întrezărește burtica de gravidă.
„Suntem în 16 săptămâni, 4 luni, burtica crește ușor, ușor. Din păcate, la capitolul sport nu vă pot arăta exerciții, deoarece din motive medicale nu am voie să fac mișcare deloc. Trebuie să stau linișită, am pus 2 kilograme, îmi este foame încontinuu și mănânc foarte multă mâncare. Aș mânca non-stop și numai mâncare consistentă, ciorbiță, tocăniță”, a spus fotomodelul pe contul de socializare.
Aceasta a mai precizat că acum așteaptă mesajele în care ea și partenerul vor fi întrebați despre nuntă sau al doilea copil: „De ce vă băgați cu bocancii în viețile oamenilor, poate unele cupluri nici nu pot face copii, de ce trebuie să faceți astfel de mesaje? Acum aștept să înceapă mesajele <când vă căsătoriți> și <când faceți un nou copil>”.