Loredana Groza i-a adus cel mai frumos omagiu regretatei artistei Cornelia Catanga, care a murit vineri dimineață, în urma unui stop cardio-respirator la Spitalul Universitar din București. Ce dedicație impresionantă i-a făcut jurata de la Next Star reginei muzicii lăutărești.
Cornelia Catanga a murit, iar veste aceasta a cutremurat showbizul românesc. Îndrăgita cântăreață de muzică lăutărească a fost răpusă de coronavirus, inima ei a cedat azi dimineață, la Spitalul Universitar din București. Solista avea 63 de ani și suferea de anumite probleme de sănătate. Zeci de artiști din muzica populară și ușoară și-au exprimat regretul față de plecarea timpurie a Corneliei Catanga.
După Elena Merișoreanu, Mirabela Dauer și Saveta Bogdan, Loredana Groza i-a făcut o dedicație muzicală celei numite regina muzicii lăutărești. Jurata de la Next Star și X Factor România a postat, pe pagina sa oficială de Facebook, o filmare de acum mai bine de 20 de ani, când Lori cânta alături de Cornelia Catanga.
„Am cantat prima oara pe scena alaturi de Cornelia Catanga in anul 2000, in concertul Agurida, regizat de regretatul Ducu Darie. A fost unul dintre cele mai frumoase momente pe care le-am trait vreodata pe scena.. Talentul urias, vocea, carisma, frumusetea si hazul Corneliei nu se pot compara cu nimeni si nimic! Iti multumesc pentru tot ce mi-ai daruit ca Artist si Femeie, Regina a muzicii lautaresti! Te voi pastra in inima mea… Adio Cornelia draga… Drum bun catre stele”, a scris Loredana Groza pe Facebook.
Solista de muzică populară Nicoleta Voicu a sărit în apărarea familiei Pădureanu, după ce soțul regretatei Catanga și fiul acesteia au spus că nu au resurse financiare suficiente pentru a se ocupa de înmormântarea cântăreței.
„Rușine să vă fie celor care comentați urât despre Cornelia Catanga, chiar și astăzi! Ce știți voi despre nopțile nedormite ale artiștilor? Nu vă este rușine obrazului să comentați că nu au bani de înmormântare?! Studiile lui Alex Pădureanu, fiul ei, o somitate a muzicii clasice, jazz, lăutărească, orice, credeți că le-a făcut pe datorie? Nu, pe muncă cinstită și cu sudoarea frunții. Ce știți voi cei care criticați un artist despre durerile lui sufletești?!
Il puneți la zid și-l ciuruiti în cuvinte. De doi ani de zile, pandemia asta a tăiat orice sursă de existență a multor artiști. Credeți că îi era ușor să povestească despre faptul că Alex este cel care o susține financiar? A murit într-o zi de Vineri a Postului Paștelui, asta să vă dea de gandit despre curățenia ei sufletească, iar veninul cuvintelor voastre să vă trezească conștiința și să vă lumineze mintea în drumul vostru spre iad. Fiți creștini, că e gratis!”, a scris Nicoleta Voicu pe contul său de Facebook.