Controversă maximă în episoudul din seara trecută de la Insula Iubirii. Partenera unui bărbat aflat la Purimuntra recunoaște orientarea sexuală a acestuia.
Bogdan, în vârstă de 27 de ani, a fost cel care a adus pata de culoare a acestui sezon. Acesta pare a fi de departe cel mai controversat concurent din toate sezoanele existente. Gia are 32 de ani și a venit să-și testeze povestea de iubire cu acesta în seranța ca cei 10 ani de relație să nu fieconsiderați un timp pierdut.
„Pentru ea, va fi și un test de a-și depăși limita asta, de a socializa mai mult. Ea are momente în care e foarte amuzantă și sociabilă, dar are și momente în care dacă n-are chef și nu îi plac persoanele din jur, îi e lehamite de toată lumea.
Ne leagă o încredere și o stabilitate. Știu exact la ce să mă aștept de la ea și invers. Știu ce poate, știu că mă pot baza. Ea deja e partenerul meu de viață” a spus Bogdan despre Gia, potrivit Antena1. Înse lucrurile au avoluat într-o altă direcție, nu cea în care Bogdan și-a propus, fiindcă iubira dintre ei s-a tranformat în respect: „E greu de spus dacă mai e iubire, pentru că se transformă. E îndrăgostirea și după aia se transformă în respect” a continuat acesta.
Mulți s-au întrebat dacă Bogdan are o altă orientare sexuală din cauza gesturilor diferite pe care le avea cu ceilalți. Ei bine, Gia a recunoscut că ceva sigur este diferit cu acesta după imaginile primite în care el le făcea avansuri băieților și îi invita în tot felul de glume intime.