Angela Merkel a făcut o gafă uriașă pentru care a fost imediat taxată. Ce a recunoscut cancelarul german? Anunțul este de interes pentru sute de români. Iată detalii despre vestea oficială!
Angela Merkel a făcut un anunț pe care mulți oameni l-au considerat rătăcitor. Aceasta s-a răzgândit în legătură cu carantina anunțată total în Germania. Imediat după ce cancelarul german a făcut anunțul, internauții au avut un val de reacții negative, iar oamenii au cerut ca slujba de Paște să aibă totuși loc.
La două zile de la anunț, oficialul s-a lăsat până la urmă înduplecat de cererea cetățenilor, astfel că a relaxat măsurile. Cancelarul german a anulat adunările și a anunțat că majoritatea magazinelor din Germania vor fi închise pentru o perioadă nedeterminată.
Concret, măsurile ar fi trebuit să fie mult mai drastice decât în restul timpului în weekend-ul Paștelui catolic și protestant – între 1 și 5 aprilie. Merkel a stabilită alături de premierii din țară că măsurile în cazul Paștelui catolic sunt nefondate, așa că a dat înapoi și a decis anularea lockdown-ului din Germania.
Impunerea restricțiilor a adus un val de reacții negatve, mai cu seamă din partea preoților și a credincioșilor. „Ideea unor restricţii severe de Paşte a fost creată cu cele mai bune intenţii. Greşeala îmi aparţine doar mie”, a declarat Angela Merkel. „Situaţia este gravă. Numărul de cazuri creşte exponenţial, iar paturile de la terapie intensivă se umplu din nou”, declara cu puțin timp în urmă Angela Merkel.
„După un an de coronavirus, situaţia pentru mulţi retaileri a devenit disperată. Nu mai există nicio urmă de speranţă în ceea ce priveşte supravieţuirea economică”, spune Stefan Genth, preşedintele HDE.
„Nu vă mai puteţi justifica deciziile. Dacă reprezentanţele auto nu contribuie cu nimic la noile infecţii, cum se face că închiderea lor ar trebui să ajute la controlarea virusului?”, spume preşedintele Juergen Karpinski, preşedintele asociaţiei patronale a dealerilor auto.
”Mă sună tot mai mulți fermieri, comercianți și măcelari supărați”, a scris de pildă Jana Schimke, membru al Bundestag CDU, pe Twitter. Veteranul creştin-democrat Wolfgang Bosbach a declarat că guvernanţii „privesc oamenii prin geamurile fumurii ale maşinilor de protocol”. „
E timpul să coboare din automobilele de serviciu. Ceea ce se întâmplă nu mai are nicio legătură cu buna guvernare”, a spus Bosbach în timpul unei conversaţii live cu ziarul „Bild”.