Simona Halep vine cu un anunț trist pentru fani. Sportiva a mărturisit care va fi momentul în care se va retrage oficial din tenis. Câti ani mai vrea să joace? Cei care i-au urmărit până acum evoluția au rămas dezamăgiți de timpul puțin rămas.
Simona Halep a fost pentru prima oară invitată în studio la emisiunea „Așii Tenisului”, de la Digi Sport. Cu această ocazie, sportiva a făcut o mărturisire care îi privește pe fanii care abia așteaptă fiecare prilej să o vadă pe teren.
Campioana noastră a susținut astfel că are de gând să mai joace cel puțin până la finalul anului 2024, adică până în momentul în care va împlini vârsta de 33 de ani. Ținta a fost aleasă cu vedere la participarea și la Jocurile Olimpice de la Paris din anul cu pricina.
„Planul meu e să joc la Olimpiada din 2024. Eu sper să fiu fizic foarte bine și să am o șansă în plus să câștig pentru țară ceva”, a declarat jucătoarea de tenis în interviul care urmează să fie difuzat în cursul zilei de miercuri, 17 martie, la orele 20:30.
Aceasta a mai mărturisit în repetate rânduri că are de gând să se retragă pentru a-și face o familie, dar niciodată nu a dat o limită exactă. Lumea s-a temut în momentul în care a apărut în viața ei Toni Iuruc de faptul că e din ce în ce mai aproape de a se despărți de teren.
De asemenea, Simona a mărturisit și de ce a ales să participe la Miami, turneu care urmează să înceapă pe data de 23 martie.
„Mă duc la Miami. Îmi doresc tare mult să pot face câteva meciuri bune, pentru că am nevoie de meciuri oficiale. Am avut acum, din nou, o lună de pauză. Vreau să joc bine, vreau să fiu atentă pe ce am de făcut pe teren. Pe hard nu e ușor, mai ales în America, unde multe fete sunt acomodate deja, se antrenează acolo. Mă duc acolo cu multă încredere. Un rol important în luarea acestei decizii l-a avut Darren. A vrut foarte mult să joc la Miami pentru că e un turneu bun. La US Open nu m-am dus, am renunțat din teamă. Recunosc! Acum am și luat virusul, am și vaccinul, așa că totuși sunt un pic mai safe decât în august, când s-a jucat US Open”
Simona Halep