Maria Constantin și-a pus silicoane! Ce spune primul ei soț, care o acuzase că a fugit din casa lui cu salba de aur. Solista de muzică populară Maria Constantin și Ciprian Tapota, primul ei soț, au îngropat securea războiului și au făcut pace de dragul băiețelului pe care îl au împreună, Codruț, în vârstă de 12 ani. Contactat de reporterii playtech.ro, Ciprian Tapota i-a făcut o urare femeii pe care cândva a iubit-o nebunește, și care, zilele trecute, și-a pus implant mamar, pentru a avea un bust obraznic, de divă.
Maria Constantin (34 de ani), solista de muzică populară cu chip de păpușă, și-a făcut un cadou, de câteva mii de euro, cu ocazia zilei sale de naștere. Mai exact, a decis să aibă un bust impozant, cu ajutorul operației estetice.
Cântăreața s-a mândrit cu noile bijuterii din sutien, pe contul de Facebook, unde a postat o fotografie, dar și un mesaj în care îl laudă pe medicul care i-a transformat marele vis în realitate:
“Pentru că mâine este ziua mea, am decis că a venit momentul să mă las pe mâna celui mai bun doctor de chirurgie plastică, doctorul Pascal Dameh, și să îmi rezolv complexul pe care îl aveam, aș̦a că am decis împreună că cea mai bună variantă ar fi implantul mamar”.
Ciprian Tapota, primul ei soț: ”Maria îl vizitează pe băiat, nu este indiferentă. Avem un copil împreună, trebuie să ne înțelegem de dragul lui”.
Contactat de reporterii Impact.ro, Ciprian Tapota a ținut să îi facă o urare fostei soții, care acum are un bust mai apetisant : “Să fie sănătoasă! Să facă ce vrea ea. Acum ne înțelegem bine, asta e, la urma-urmei, suntem oameni. Maria îl vizitează pe băiat, nu este indiferentă.
Avem un copil împreună, trebuie să ne înțelegem de dragul lui”, ne-a spus bărbatul. Maria a menționat adesea că vrea să ia copilul din casa tatălui. Ce zice acum Ciprian? “Foarte bine, să îl ia la ea. Nu este mama lui? Nu este vorba că nu îl las, doar nu sunt eu Dumnezeu, ca să decid!”, ni s-a mai confesat Ciprian Tapota, pentru playtech.ro. .
În timp ce Maria a menționat că Ciprian ar fi altoit-o adesea, bărbatul a acuzat-o de furt: ”Maria a plecat de acasă într-o seară în care eu și familia mea eram la un eveniment. Când a plecat, a luat și o parte din costumele mamei mele, precum și o parte din galbenii familiei. Ea și dorește scandal, altfel nu se ajungea aici! Ar trebui să se gândească la faptul că, peste ani, copilului îi va fi rușine să o privească-n ochi pentru că a făcut ce a făcut.
Aparițiile acestea nu îi fac deloc cinste! Fosta mea soție nu mai e decentă! Eu îmi doresc să se gândească mai mult la copilul nostru”, a dezvăluit Tapota, în urmă cu opt ani, pentru gorjdomino.ro. Maria Constantin a mai bifat o căsnicie și cu Marcel Toader, de care a divorțat însă în 2017, după doi ani de mariaj cu scântei.