Bianca Drăgușanu a primit un cadou neașteptat din partea lui Gabi Bădălău. Cum mai este relația dintre cei doi și cum a fost văzută recent fosta asistentă de televiziune? Nimeni nu se aștepta ca fiul de milionar să-i ofere așa ceva.
Lucrurile pare că se îndreaptă spre ceea ce își dorește Bianca – nuntă! Deși s-au despărțit deja o dată după scurt timp de la începutul relației, cei doi amorezi au revenit la sentimente puternice după, așa că o ceartă nu i-a putut ține în loc.
Fosta asistentă păcătoasă s-a plimbat prin Capitală în acest weekend cu un BMW X7 care este de drept al controversatului afacerist. Blondina s-a filmat alături de trei persoane foarte dragi din viața sa și s-a fotografiat alături de sora ei. “family time (n.r.: timp pentru familie)”, alături de “Sunday (n.r.: Duminică)”, a scris vedeta în dreptul imaginilor. Fosta prezentatoare de la Kanal D a mers alături de familie într-unul din restaurantele sale preferate, loc unde s-a întâlnit cu o altă prietenă bună.
Cu puțin timp înainte, vedeta a mărturisit că vrea să se reinventeze și să dea trecutul uitării. Aceasta a plecat din țară de ziua ei de naștere pentru a-și încărca bateriile. „Anul ăsta de ziua mea cred că o să plec în America și cred că o să stau acolo vreo două săptămâni că am de gând să plec prin Miami. Am făcut niște rochii frumoase pe care vreau să le pozez în peisaje de neuitat. Dacă n-as fi eu ce s-ar mai scrie, ce s-a mai inventa.”, a spus Bianca Drăgușanu la Xtra Night Show de la Antena Stars.
„Minte cu o nerușinare și un teatru. Ea minte cu un tupeu fantastic. Asta are foarte mult timp liber. Se bate cu pumnul în piept că e mamă de copil și scriitoare mai nou și face scenarii de genul, ea nu știe să facă nimic altceva. Nu vorbim lucruri prin care să compromitem anumite situații.
E cel mai penibil context pe care poate cineva să-l facă la adresa mea. Mie îmi scrie una în mesaje și nu știe cum să mă mai pupe pe o parte și de alta, iar pe de altă parte face afirmații răutăcioase la adresa mea. Ea vrea să mă avertizeze pe mine cât de rău este el ( n.r Gabi Bădălou), dar pe mine nu mă intersează. Trebuie să mai apară și ea cu cineva pe canapea că altfel nu o bagă nimeni în seamă (n.r referitor la comunicarea artistei cu Alex Bodi)„, a spus Bianca Drăgușanu despre Claudia Pătrășcanu pentru sursa menționată