Pensiile speciale reprezintă un subiect sensibil pentru Guvern. Criticate de economiști și de populație, ele încă există, iar cei care beneficiază de acest privilegiu încasează lunar zeci de mii de lei.
Guvernul nu dă semne că ar vrea să taie pensiile speciale, deși deficitul bugetar se adâncește de la o lună la alta. Ba mai mult, ministrul Muncii insistă că acordarea acestor indemnizații nu reprezintă un efort bugetar uriaș și că ele pot fi susținute.
Ministrul Muncii susține că România nu va intra în colaps din cauza pensiilor speciale. Marius Budăi insistă că sunt puține persoane care beneficiază de acest privilegiu, un număr mic raportat la numărul total al pensionarilor din România.
Ministrul Muncii susține că sunt în plată, la ora actuală, aproximativ 9.300 de pensii de serviciu.
Ministrul Muncii susține că, la ora actuală, sunt peste 9.300 de persoane care beneficiază de pensii speciale, potrivit Agerpres.
„Din cele 9.312 pensii (de serviciu n.r.), undeva la 5.306 sunt la peste 10.000 de lei, iar restul de 4.000 sunt la sub 10.000 de lei. Şi o parte din aceste pensii sunt pe bază de contributivitate, completarea vine de la bugetul de stat. Din această valoare nu intră România în colaps sub nicio formă, de fapt din toată valoarea pensiilor a celor 5 milioane de pensionari nu intră România în colaps. Probabil se discută mai mult de moralitate. Atâta timp cât în baza de jos avem foarte multe pensii mici, noi acolo trebui să lucrăm şi să ne concentrăm”
Marius Budăi, ministrul Muncii
Numai că numărul celor care vor beneficia de pensie specială va fi mult mai mare. În Codul Administrativ, recent aprobat de Guvern, sunt prevăzute indemnizații speciale și pentru aleșii locali.
Primarii vor primi pensii speciale în funcție de numărul de mandate.
„Eu îmi asum ceea ce spun. Sunt oameni care au fost 4-5 -6 mandate primari, a căror perioadă nu a fost perioadă de contributivitate şi s-a calculat pe ceea ce au lucrat. Au (pensie n.r.) 1.200 – 1.400 de lei.(…) Dacă vrem în administraţia publică oameni care să îşi asume dezvoltarea unei unităţi administrativ-teritoriale cred că trebuie să ieşim un pic din ipocrizie şi să fim conştienţi că acel om trebuie să fie bine reprezentat şi bine îmbrăcat şi să aibă gândul doar la acea unitate administrativ-teritorială”
Marius Budăi, ministrul Muncii
Potrivit datelor deținute de Casa Naţională de Pensii Publice, cei mai mulți beneficiari de pensii speciale, aproape 3.800, provin din rândul magistraților. Procurorii și judecătorii beneficiază de acest privilegiu, iar sumele sunt ordinul zecilor de mii.
Pensia medie în cazul lor, spre exemplu, a fost de 18.180 lei în luna aprilie. Mare parte din aceasta – adică aproape 17.000 de lei – era suportată din bugetul de stat, iar restul din bugetul asigurărilor sociale de stat. Alte categorii de beneficiari sunt foștii diplomați, militarii și cei care beneficiază de Legea privind statutul funcţionarului public parlamentar.