Vaccinarea la nivelul globului ridică multe semne de întrebare. Dacă unii se arată deschiși în administrarea serului, alții sunt sceptici și refuză acest lucru. Anumite guverne au început să ia măsuri împotrva celor care sar rândul la vaccinare.
În Germania există o situație critică din cauza faptului că oficialii sar rândul la vaccinare, deși lucrează în sistemul sanitar. Astfel, un director este acuzat că s-a vaccinat înaintea medicilor care lucrează la terapie intensivă. Bărbatul avea funcția de director la Crucea Roșie și a demisionat în urma scandalului de proporții. Ministrul Sănătății din Germania a anunțat sancțiuni în acest sens.
”Legea protecției la infectare include sancțiuni, începând cu amenzi, și va trebui să examinăm asta în Parlament, ca parte a procesului legislativ. Am început astăzi dezbaterea – dacă au rost sancțiuni, adică amenzi, în acest caz”, a spus Jens Spahn, ministrul german al Sănătății.
Numărul de doze în Germania este foarte scăzut, lucru care a dus și la criticile dure. Aceștia dau vina pe contractele pe care le-au semnat cu Comisia Europeană. Până în acest moment, în Germania au fost vaccinate aproximativ două milioane de oameni, iar numărul de infectări nu scade.
”Am decis să declarăm Republica Cehă, Tirolul și Turcia ca țări unde circulă variante ale virusului. Drept consecință, avem restricții de transport. Fără excepție, trebuie făcute teste înainte de intrarea în țară, iar carantina este obligatorie”, a mai adăugat ministrul german.
Fiica lui Bill Gates, Jennifer Gates, a fost imunizată împotriva Covid-19. Potrivit postării sale de pe Instagram, aceasta a mulțumit oamenilor de știință dar și medicilor pentru eforturile depuse. Fiica lui Gates are 24 de ani și este studentă la Medicină în New York. Aceasta a anunțat prin intermediul rețelelor de socializare că i-a fost administrată prima doză de vaccin.
„Sunt mai mult decât privilegiată să primesc prima doză prin care ARNm îmi învaţă celulele să clădească un răspuns imun la virus. Ca student la Medicină şi medic în devenire, sunt recunoscătoare că îmi va oferi protecţie şi siguranţă pentru munca mea viitoare”, a scris Jennifer în postarea sa.
Tânăra i-a îndemnat inclusiv pe internauți să se vaccineze atunci când va fi posibil. Jennifer Gates este de părere că siguranța va interveni atunci când tot mai mulți oameni se vor vaccina. Aceasta nu ezită să glumească pe baza teoriilor conspiraționiste răspândite în online. Jennifer a menționat în descrierea unei poze că va continua să poarte o mască sau chiar două. În aceeași postare, tânăra a făcut și o glumă.
„Din păcate, vaccinul NU mi-a implantat în creier geniul tatălui meu. Măcar de-ar fi avut ARNm această putere…”, a scris Jennifer Gates.