Cosmin Olăroiu ar putea da lovitura vieții după despărțirea de Jiangsu Suning. Tehnicianul român a primit o propunere tentantă din partea grupării chineze Shanghai SIPG.
Cosmin Olăroiu se învârte în lumea oamenilor bogați. Este supranumit ”șeicul-șeicilor” – pe bună dreptate, căci antrenorul român este plătit cu milioane de euro de mai bine de 13 ani. Până aici a fost cale lungă. El și-a început antrenoratul în urmă cu 19 ani. A bifat echipe de renume din Campionatul Național, precum Steaua-București, dar și Politehnica Timișoara. A antrenat în România până în anul 2007, apoi a semnat primul contract în Arabia Saudită pentru un salariu de 1,2 milioane de euro.
De-a lungul timpului, în ultimii 13 ani, Olăroiu a antrenat doar în străinătate, iar salariul său a crescut de la un an la altul. Datorită echipelor pe care le-a antrenat, conturile sale bancare s-au mărit considerabil, căci, de la un salariu de 1,2 milioane de euro cât avea la început, românul avea să încaseze de la sezon la sezon tot mai mulți bani. O creștere substanțială s-a observat când a stat pe banca echipelor din Qatar, care îl plăteau cu 4 milioane de euro pe an.
După o perioadă, în urma rezultatelor sale, leafa i-a fost mărită la 4,7 milioane de euro. Nici în Emirate nu a dus-o rău, iar eforturile sale cu ecou pozitiv i-au făcut pe șeici să bage mâna adânc în buzunar, dându-i antrenorului 6,5 milioane de euro. În total, acesta a adunat în tot acest timp 32,5 milioane de euro.
Norocul părea că s-a risipit după despărțirea de Jiangsu Suning, dar a fost doar un moment de zbucium. Conform Fanatik, tehnicianul român a primit o propunere tentantă din partea grupării chineze Shanghai SIPG. 8,5 milioane de euro este salariul propus de grupul care anul trecut a încheiat campionatul din China pe locul 4.