Pe 12 ianuarie, Cosmin Olăroiu ataca conducerea echipei, nemulțumit de deciziile luate. La acel moment declara că situația financiară a echipa este instabilă. În același timp, critica atitudinea oficialilor ca fiind una slabă, și își anunța intenția de a pleca de la club.
Cosmin Olăroiu este, fără doar și poate, unul din cei mai titrați antrenori români, și în același timp unul dintre cei mai bine cotați. După câteva sezoane de excepție la FCSB, Olăriu decide o schimbare de macaz și pleacă în China ca antrenor. Din 2018 preia Jiangsu Suning și, în sezonul trecut, câștigă campionatul chinez de Superliga și subcampionul FA Cup.
Cu toate acestea, Cosmin Olăroiu a fost foarte nemulțumit că echipa nu a finalizat lucrările de transfer în timpul ferestrei de iarnă. Nemulțumirea a venit și după pierderea atacantului principal al echipei Alex Teixeira.
„Am încă un contract pe un an și sunt dispus să-l respect pentru că și ei ne respectă. Dacă contractul continuă să fie îndeplinit. Am pierdut un jucător foarte important Teixeira și sunt dezamăgit. Foarte dezamagit.”, declara Cosmin Olăroiu la începutul anului.
Odată cu pandemia au venit și problemele, una dintre acestea fiind decizia Federației de Fotbal a Chinei de a micșora toate salariile din campionatul intern. Decizia federației a nemulțumit mulți antrenori, printre care și pe Olăriu, acesta nefiind de acord cu micșorarea.
Ba mai mult, conform presei din China, antrenorul român nu s-a mai prezentat la ultimele antrenamente. Conform aesteia, românul este decis să renunțe la echipă, chiar dacă există încă un contract pe încă un an. Presa din China continentală mai spune că există negocieri între Al Nasr din Emiratele Arabe și Cosmin Olăroiu pentru preluarea echipei.
”Nu știu ce să spun, dar nu cred că putem continua să fim atât de umiliți. În echipa noastră, problemele există deja. Nu știu cât vor dura, pentru că este foarte greu să menținem continuitatea în această situație.”, a mai declarat Cosmin Olăroiu.
Antrenorul român a mai spus că este dezamăgit după ce a câștigat primul campionat al Super Ligii chineze a echipei. Olăroiu a declarat că cei din conducerea superioară a lui Jiangsu Suning nu au organizat nicio sărbătoare, ceea ce l-a deranjat. Cosmin Olăroiu a susținut chiar că acesta a fost cel mai trist moment din cariera sa.
„Am condus echipa către campionatul Super League din China. Pe lângă jucători, am primit și o scrisoare de felicitare de la președinte prin secretarul președintelui echipei, în care mă felicita. În plus, nimic.
Au făcut o fotografie de grup cu un trofeu și au fost mai fericiți decât mine pentru că nu am avut nicio sărbătoare. Fără sărbători, fără vacanțe, nimic. Acesta este cel mai trist campion din istoria mea și este cel mai dur din viața mea.”, a mai declart antrenorul român.