Data de 5 februarie este marcată în calendarul creștin ortodox de sărbătoarea Sfintei Mucenițe Agata. Cine a fost această Sfântă și ce rugăciune trebuie să-i adresăm ei în această zi.
Sfânta Mucenița Agata a rămas în memoria creștinilor pentru viața ei plină de înțelepciune. Agata a fost o fecioară frumoasă. Ea provenea dintr-o familie înstărită și desi nu erau creștini, pe fecioară a cuprins-o dorința de a afla mai multe despre Hristos. La vremea respectivă creștinii erau prigoniți, iar acest lucru nu a fost pe placul tinerei cu suflet curat. Ea a decis că vrea să îi fie mireasă lui Hristos. Guvernatorul a auzit despre frumusețea și fecioria ei, așa că cerut să fie adusă la el, dar Sfânta Muceniță Agata nu se temea de Chintian, ocrotită fiind de Duhul Sfânt. Deși, a încercat sa o convingă sa renunțe la creștinism, Mucenița Agata nu s-a lepădat de credință. Asa a ajuns să fie întemnițată, unde a fost supusă multor chinuri și în final și-a lăsat viața în mâinile Domnului, devenind martiră.
Mieluşeaua Ta, Iisuse, Agata, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre.
Arătatu-Te-ai astăzi lumii și lumina Ta, Doamne, s-a însemnat peste noi, care cu cunoștință Te lăudăm. Venit-ai și Te-ai arătat, Lumina cea neapropiată.
Să se împodobească astăzi Biserica cu porfiră slăvită înmuiată în curatul sânge al Muceniţei Agata, strigând: bucură-te, lauda Cataniei.
Tot pe această dată de 5 februarie, calendarul ortodox mai pomenește și alți sfinți.