Noi reguli se vor impune pentru cetătenii străini care aleg să călătorească în Suedia. Cei care nu se vor conforma nu vor putea intra pe teritoriul acestei țări.
Suedia este țara care a anunțat noi reguli, în ce îi privește pe cetățenii străini care vor să ajungă pe teritoriul acestei țări. Astfel că, în contextul pandemiei de coronavirus, începând de sâmbătă, 6 februarie, toți cetățenilor străini care vor să intre pe acest teritoriul vor fi nevoiți să facă dovada unui test negativ la coronavirus. Acesta trebuie efectuat cu cel mult 48 de ore, înainte de a ajunge în țara care a impus această regulă, anunța Agerpres.
Autoritățile din Suedia au luat această decizie cu scopul de a stopa râspândirea noilor tulpini de coronavirus apărute. Mutațiile noi sunt mult mai contagioase, transmiterea lor fiind astfel mult mai rapidă. În acest context oficialii de la Stockholm au recurs la aceasta decizie.
Guvernul din aceasta țară a subliniat faptul că vor exista și excepții pentru străinii care au reședință în Suedia și pentru lucrătorii transfrontalieri.
„Începând de sâmbătă, 6 februarie, cetăţenii străini care doresc să intre în Suedia vor trebui să arate un test negativ la coronavirus. Fără aşa ceva nu vor putea intra în ţară”, a anunțat prim-ministrul guvernului țării, Stefan Lofven, conform sursei precizate.
Restricții de călătorie există deja pentru călătorii care sosesc din Regatul Unit, din Danemarca sau Norvegia, dar și pentru toți cei care vin din țări din afara Uniunii Europene.
Miercuri, Agenţia de sănătate publică a raportat încă 4.310 infectări cu coronavirus şi 124 de decese. În total, bilanţul infectărilor a ajuns la 580.916, iar cel al deceselor la 11.939, conform sursei precizate.
Măsura testelor covid a fost adoptată de-a lungul perioadei de pandemie de mai multe țări. Astfel ca cetățenilor care călătoreau din zonele roșii li se cereau dovada faptului că nu sunt infectați cu noul coronavirus.