What’s Up și Simina au divorțat în vara anului 2019. „Nu mai funcționam împreună”, declara femeia în urmă cu un an. La scurt timp după, dezvăluia că moartea tatălui a aruncat-o în depresie, perioadă sensibilă peste care a trecut cu ajutorul celor dragi. Astăzi, din partea ei avem vești îmbucurătoare: iubește din nou și vorbește timid despre planurile de viitor cu actualul partener, dar și despre afacerea pe care o au împreună.
După nouă ani de relație, trei de mariaj și un divorț, Simina și What’s Up și-au dat dreptul la fericire separat. El a început o relație la scurt timp după separare, iar ea s-a bucurat de viața de burlăciță, în paralel vorbind public despre motivele care au dus la destrămarea căsniciei.
„Singurătatea în doi este cea mai urătâ singurătate, dar, din fericire, eu nu am simțit-o. La noi a fost vorba despre altceva. A fost vorba despre o iubire mare, care la un moment dat s-a stins. Am ajuns la concluzia că noi nu mai funcționăm, am fost siguri pe noi și am făcut pasul ăsta”, declara Simina.
Acum, iubește din nou, lucru pe care l-a devoalat luni, în cadrul emisiunii ”Vorbește lumea”, de la Pro TV. Nedând prea multe detalii, a spus doar că este fericită și că cel care i-a readus zâmbetul pe buze, după cum s-a putut observa și în imagini, făcea parte din familia ei. Cei doi se cunoșteau de mulți ani, familiile lor fiind prietene, iar de la acest tip de relație până la iubire a mai fost doar un pas.
„Momentan, nu am să dau foarte multe detalii, pentru că am zis că o să facem momentul ăsta să fie special, cândva. Mai merităm puțină intimitate până să ne arătăm. O să aflați mai multe detalii să vedeți cât de nouă sau nu este relația dintre mine și el. Vă dați seama că nu are o săptămână și eu vorbesc acum cu ea. E ok să ai curaj să faci din nou asta, să înțelegi că iubirea pleacă din tine pentru a o da celor din jur. Cumva, iubindu-mă pe mine am deschis porțile să iubesc și pe altcineva.
Ne-am cunoscut într-un mediu legat de muncă. Acum plănuim să facem un proiect împreună, care nu este legat de muzică. Am plecat de la o colecție de haine – port și acum ceva care face parte din ea – ce va fi lansată peste vreo trei săptămâni. Am plecat de aici și am ajuns la iubire. Familiile noastre se cunosc de când eram mici. Noi aveam, de fapt, o relație familială, și am ajuns aici”, a declarat Simina.