Elena Udrea a părăsit Costa Rica și a aterizat la Frankfurt. Ce a menționat Tăbăcaru, apropiat al fostului ministru? Ce se va întâmpla acum cu logodnica lui Adrian Alexandrov?
UPDATE: Elena Udrea ar fi ajuns în România, potrivit Realitatea TV. Avionul cu care fostul ministru a plecat din Costa Rica a făcut escală la Frankfurt, iar la primele ore ale acestei dimineți acesta ar fi ajuns și în România. Nu este, însă, o informație confirmată oficial. Dacă Elena Udrea a ajuns, însă, în țară, acest lucru anulează cererea pentru statutul de refugiat în Costa Rica, pe care a depus-o încă din momentul în care a ajuns acolo.
Elena Udrea s-a urcat într-un avion, alături de mama sa și de Eva Maria, fiica ei de doar câteva luni. Mediafax a confirmat faptul că fostul ministru al Turismului a plecat din Costa Rica spre Europa. Cornel Tăbăcaru, om de afaceri și apropiat al Elenei Udrea, a declarat că aceasta a informat familia cu privire la plecarea din Costa Rica spre Europa. Planul său s-a schimbat însă pe parcurs. „Ea trebuia să se îmbarce pentru Londra și să se întoarcă în Costa Rica. Faptul că poza a surprins-o împreună cu mama și copilul mă face să cred că și-a schimbat planul pe care îl avea acum 2-3 zile”, a menționat Tăbăcaru, apropiat al fostului ministru al Turismului.
Dacă Elena Udrea va veni în România, va trebui să-și ia adio de la actele pe care le-a depus pentru azil politic, pentru că nu are voie să se întoarcă în țara natală atâta timp cât procedurile sunt în continuă evoluție, potrivit Antena 3. Recent, Adrian Alexandrov a mărturisit că își dorește enorm ca botezul fiicei lui să fie aibă loc în țară. Amintim că fostul ministru al Turismului a fugit din România în luna februarie a lui 2018. Câteva luni mai târziu, după ce a născut-o pe fiica sa, a fost condamnată la șase ani de închisoare în dosarul Gala Bute. Patru luni mai târziu de la sentință, Alina Bica și Udrea au fost arestate în Costa Rica.
„Dar faptul că poza a surprins-o împreună cu mama şi copilul ei a schimbat planul de acum 2-3 zile. (…) Din punct de vedere al legii din Costa Rica, ea nu are voie să se întoarcă în ţara de origine. (…) Din zvonurile din Costa Rica ce ştiu eu, intenţia ei nu mai era să stea (în Costa Rica, n.r.), intenţia ei era să renunţe la aplicaţia de refugiu şi să întoarcă în România în ideea în care ea spune că nu mai are nicio treabă cu legea şi nici că cei din România i-ar pregăti ceva gen Radu Mazăre, să scoată din sertare nu ştiu ce. (…) Dacă este în avionul de Londra, vă dau scris că se întoarce în Costa Rica”
Cornel Tăbăcaru