Maria Cârneci a rămas văduvă în noiembrie 2019, la vârsta de 66 de ani, după 40 de ani de relație cu soțul ei, Romulus Petrescu. Bărbatul a decedat la spital după o luptă asidură cu cancerul. Interpreta de muzică populară a vorbit cu regret despre el în fiecare interviu acordat de atunci și, parcă divinizându-l, nu s-a obișnuit nici astăzi cu lipsa lui. Nepoții întreabă de el, fiind lucrul care o compleșește pe cântăreață, dar tot datorită lor își păstrează puterile și trăiește mai departe, chiar dacă pe jumătate.
Acum, după o perioadă lungă de doliu, artista a decis că poate o schimbare să-i readucă optimismul, așa că a apelat la un doctor estetician.
„Prietenul meu, medicul, are grijă să arăt bine la revenirea în fața admiratorilor mei. Înfățișarea de pe scenă este o dovadă de respect și iubire pentru public”, a scris Maria Cârneci pe rețelele de socializare.
„Nu am nimic cu operațiile estetice, trăim în niște timpuri în care ele sunt la ordinea zilei. Irina Loghin a vrut să mă ducă să-mi tatuez buzele, sprâncenele. Ea și-a făcut contur la buze. Am întrebat cum se realizează și când am văzut că sunt niște ace nu am mai vrut. Îmi este prea frică, dar acum parcă am mai pierdut din teamă.
Mi-am dorit să revin în fața publicului cu decență, nu așa lipsită de vlagă, cu riduri, după atâtea luni de plâns. Durerea e în suflet și nu va pleca niciodată, dar de pe chip chiar mi-am dorit să o șterg”, spunea celebra interpretă de muzică populară.
Maria Cârneci este alinată de nepoțelele pe care i le-a dăruit fiul ei, Rose Maria și Jaqueline. În timp ce Rose Maria merge la grădiniță și îi place să cânte, Jaqueline este la vârsta în care se arată curioasă de tot ce mișcă în jur. „E fericire maximă, nu vă pot descrie în cuvinte cum este să fii bunică. Am un singur băiat care mi-a dăruit două prinţese şi nu mai pot de dragul lor. Sunt cea mai fericită bunică. Când aud de nepoţele, îmi termină sufletul, e o dragoste de ne împrăştiem. Când o aud că îmi spune… Mamia e cea mai frumoasă… eu leşin, nu mai pot”, povestea solista la un moment dat.