Deși au trecut aproximativ trei luni de când soțul Mariei Cârneci, pe nume Romulus Petrescu, a murit, artista nu a putut trece nici acum prin drama care i-a lovit familia și care a marcat-o atât de profund. Aceasta se gândește fiecare secundă la cel căruia i-a fost alături vreme de 40 de ani.
Prezentă în platoul Star Matinal de la Antena Stars, Maria Cârneci a vorbit despre cât de mult s-a schimbat viața ei de când soțul ei a trecut în neființă. Mai mult decât atât, îndrăgita artistă de muzică populară a izbucnit în lacrimi atunci când a văzut o imagine cu soțul ei. Solista a mărturisit că îi este foarte greu să își revină, iar momentan nimic nu îi poate alina suferința, și chiar a decis să își întrerupă o perioadă concertele și evenimentele.
Maria Cârneci a mai declarat, cu ochii înlăcrimați, care au fost cuvintele ultime ale soțului ei. înainte de a muri pe un pat de spital, după luni întregi de suferință și dureri mari.
„Nu pot să spun cum e fără el că nu știu nici eu. E foarte greu că aproape 40 de ani să mergi cu cineva și nu întotdeauna pe roze, dintr-o dată nu mai e, e greu. Încerc de dragul nepoțelelor și de dragul lui să fac tot ce pot. Nu era unul să intre în vorbă fără să fie bazat, era în banca lui, un om foarte documentat. Nu sunt în stare de muncă, am anulat tot, am venit că mă mai răcoresc, am să fac ceea ce îi plăcea lui cel mai mult. A dispărut o lume în care eu găseam liniște și echilibru. A murit lucid, privindu-ne pe mine și nora mea, am făcut cu schimbul la spital. El era trecut pe morfină, dar avea dureri groaznice. Suntem neputincioși, te uiți și vrei să faci ceva, dar nu știi ce. E cea mai urâtă fază. L-a chemat pe Edi, i-a dat permisul, buletinul, tot. Pentru copil a fost un șoc, am intrat eu în rezervă, l-am ținut de mână și tot se văita și sufla greu. Mi-a spus că are o rugăminte la mine, mi-a zis să mă duc la el în dressing să îi scot costumul, cămașă albă cu palton. Eu știam ce vrea, dar îl întrebam ce să fac cu ele. Și-a dat seama că nu mai puteam să mă abțin să nu plâng.”, a povestita Maria Cârneci, la Star Matinal.