15 ian. 2021 | 17:05

A făcut miliarde de euro în România, acum a fost dat afară din garsoniera în care locuia

Știri generale
A făcut miliarde de euro în România, acum a fost dat afară din garsoniera în care locuia
A facut multi bani in Romania, dar a ajuns sa fie evacuat din casa

Acum mai bine de două decenii, patronul de la Caritas pe nume Ioan Stoica avea șanse să fie cel mai bogat români. Dar Ioan Stoica a ajuns în situația de a fi evacuat din garsoniera în care locuia cu chirie, în Brașov. Acesta nu și-a mai achitat utilitățile de ani de zile, iar  propritarul imobilului a cerut evacuarea.

Ioan Stoica a făcut miliarde de euro în România, acum a fost dat afară din garsoniera în care locuia

Astfel că recent, Ioan Stoica a fost dat afară din casă cu ajutorul Poliției Brașov, chiar în plin sezon de iarnă, dormind acum sub cerul liber, pe unde apucă, prin Brașov. Ioan Stoica, în vârstă de 76 de ani, s-a retras după falimentul Caritas de la Cluj, la Brașov.

Caritas a fost în vogă în perioada 1992-1994 și a fost înființată de către contabilul brașovean Ioan Stoica în aprilie 1992, ca SRL, cu un capital de 500 de dolari. La numai două luni de la înființare, Caritas s-a mutat la Cluj-Napoca. Sute de mii de români au investit în caritas peste 4 miliarde dolari, însă la prăbușirea acestui joc piramidal. 300.000 de oameni și-au pierdut toți banii.

Ce le promitea Ioan Stoica deponenților Caritas

De precizat este că după prăbușirea Caritas, Ioan Stoica parcă a dispărut și nimeni nu a mai dat de el. S-a zvonit și că a fugit din țară ca să scape de furia celor care rămăseseră fără bani. El a fost arestat în vara anului 1994, pe data de 25 august, atunci când devenise mai mult decât clar că nimeni nu-și va mai recupera vreodată banii investiți. Ioan Stoica a fost ridicat de la Cluj și dus la București cu avionul, fără a i se pune cătușe la mâini, împreună cu ceilalți pasageri ai unei curse de linie. Un an mai târziu, Ioan Stoica a fost condamnat la șapte ani de închisoare, o pedeapsă care, ulterior, a fost redusă, și a fost eliberat din penitenciar la data de 14 iunie 1996.

Potrivit wikipedia, motivul pentru care autoritățile au permis acest joc piramidal a fost, cel mai probabil, teama de manifestații și dezordine publică. Îmsă nu se știe către ce destinații s-au îndreptat banii depunătorilor. Contabilitatea acestei firmei era mai mult decât neglijentă. De menționat este că procesele între deponenți și compania Caritas continuă și astăzi. Ioan Stoica le promitea deponenților câştiguri de 8 ori mai mari decât sumele depuse, după trei luni. După jocul piramidal Caritas, au rămas 300.000 de români păgubiți, însă dar au mai fost și alții care au făcut averi.

Parteneri
Iubita lui Silviu Prigoană, dezvăluiri incendiare după moartea milionarului. Ce decizie au luat copiii afaceristului
Redactia.ro
Ce s-a ales de îndrăgitul actor Dragoș Moștenescu. Americanu' face dezvăluiri despre fostul coleg din serialul la bloc: „Nu cred deloc că îi este ușor”
Click.ro
Imagini NEMAIVĂZUTE cu Monica Tatoiu! Cum arăta pe vremea când se iubea cu Florin Călinescu
Vocea.biz
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Această modificare a mașinii se pedepsește grav. Riscul este uriaș
EVZ.ro
Probleme în familia Ancăi Serea! Unul dinte băieții ei a ajuns la spital: ”Dureri mari în piept” | FOTO
Spynews
Taxă pentru șoferi. Vor plăti de 7 ori mai mult. Reguli dure pentru permisul auto
Capital.ro
Imagini din casa lui Silviu Prigoană. E o fortăreață! Camerele copiilor arată ca în filmele SF. Tot confortul și mai mult de atât
Avantaje
PENALITĂȚI pentru ROMÂNII care STAU la BLOC! Proprietarii au 30 de ZILE la DISPOZIȚIE
Mediaflux
Războiul continuă! Anamaria Prodan l-a dat în judecată pe Dinte, martorul lui Laurentiu Reghecampf
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Ce făceau jucătorii din Kosovo în timp ce tricolorii îi așteptau pe teren. Imaginile de la vestiar au devenit virale în online
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro