Cove a dezvăluit publicului larg ce-i urmărește cu drag la „Vorbește Lumea” o discuție pe care a avut-o în spatele camerelor cu Lora. Cu ce s-a văitat noua prezentatoare și de ce s-a rușinat atunci când colegul ei de platou a spus în gura mare?
Adela Popescu a decis să facă un pas înapoi din proiectul care a primit-o cu brațele deschise și cu care s-a indentificat atât de tare. Actrița este însărcinată pentru a treia oară, iar pentru a sta fără griji și pentru a se relaxa în sânul familiei în aceste vremuri tulburi a hotărât să stea acasă. În locul său a venit Lora, cea care a mai înlocuit-o și la cea da doua sarcină.
Cove s-a declarat plăcut surprins de ambele evenimente – sarcina Adelei și venirea noii colege. În ediția de azi cei doi s-au șicanat în direct, în timpul în care o instructoare de fitness a venit să le facă o demonstrație ca la carte pentru cei de acasă care vor să-și recapete forma de după sărbători.
Înainte, însă, moderatorii emisiunii au avut o discuție aparte despre…posteriorul Lorei. Fanii i-au complimentat nu de puține ori această parte a corpului vedetei, iar tocmai cei atenți la detalii au observat cum formele artistei s-au cam dus din lipsă de activitate, lucru de care s-a plâns și blondina.
Cove: Hai să spunem ce povesteai mai devreme, până să intrăm în direct.
Lora: Măăăi!
Cove: Uite, spunea că nu mai are fundul bombat. Spuneți și voi.
Lora: Lasă că știu eu cum trebuie să stea, nu mai e la fel.
Cove: Spuneți și voi (n.r. arătând către oamenii din regie). Așa e că nu are dreptate?
Lora: Încetează, că te bat aici în direct. Mai bine trec la exerciții
Chiar în exercițiilor a mai spus Lora către Cove, puțin supărată că însăși colegul său de platou a adus în prim-plan unul din subiectele la care trebuie să mai lucreze: „Eu zic să pleci din raza mea că nu te văd bine!”
„Nu ne era de ajuns “haosul” actual, am vrut unul și mai mare, așa că… da, sunt însărcinată pentru a treia oară. 🙂 Nu avem emoții deloc, suntem siguri că ne vom descurca, e un copil foarte dorit pe care abia așteptăm să îl cunoaștem. Vrem să fie în siguranță și pentru asta vom face tot ce ține de noi. Tocmai de aceea am și hotărât să mă retrag de la Vorbește Lumea atât de repede”
Adela Popescu