Dacă eşti fan dulciuri, atunci trebuie să afli care este cea mai scumpă ciocolată din lume. Costă 260 de dolari un baton de 50 de grame iar secretul său este un ingredient misterios.
Dacă rafturile supermarketurilor abundă de tot felul de tablete de ciocolată la preţuri diferite, batonul de 50 de grame din cea mai scumpă ciocolată din lume este cu totul special. Costă 260 de dolari şi are un ingredient secret: boabele de cacao culese din Finca Sarita, Ecuador.
To’ak, aşa cum a fost denumit produsul de lux, a fost creat de americanul Jerry Toth şi austriacul Carl Schweizer, iar producătorii promit clienţilor o experienţă unică pentru iubitorii de ciocolată. Se pare că boabele de cacao provin dintr-o zonă muntoasă unde se mai găsesc foarte puţini arbori Arriba.
“Misiunea noastră este să aducem ciocolată de origine unică la acelaşi nivel cu vinurile fine şi whiskey-ul şi să o prezentăm într-un fel care se adresează simţurilor clienţilor şi le oferă o experienţă cu totul nouă”, a explicat James Le Compte, directorul companiei.
Un alt motiv al preţului atât de ridicat este faptul că se produc doar 600 de bucăţi pe an, care se vând în Statele Unite ale Americii şi în Marea Britanie. De asemenea, cei care îşi permit să guste extravaganta ciocolată în zona de origine sunt invitaţi într-o locuinţă din Ecuador în care are loc un adevărat ritual al degustării.
Batoanele de ciocolată sunt ţinute în butoaie în care a fost păstrat, cândva, coniac, tocmai pentru a dobândi o aromă unică. Mai mult, fiecare client primeşte o broşură de 116 pagini cu toată istoria boabelor de cafea. Un alt lucru interesant este faptul că există şi gama Vintage 2014, cu numai 100 de batoane produse pe an, la preţul de 315 de dolari bucata.
În ciuda preţului piperat, producătorii asigură pe toată lumea că banii dat pe o tabletă reflectă în totalitate calitatea produsului.
În secolul al XX-lea, Ecuador era cel mai mare exportator de boabe de cacao din lume. „Witches Broom”, o ciupercă letală, a cuprins întreaga zonă, decimând astfel arborii de cacao în doar câteva zile. Din această cauză, producătorii au fost nevoiţi să importe specii hibride, specii care nu oferă aceeaşi calitate a boabelor.