Razboiul dintre Mihai Albu și fosta sa soție este departe de a se incheia. Designerul a depus două plângeri penale împotriva Iuliei iar încălcarea unei hotărâri judecătorești poate fi pedepsită chiar cu închisoarea.
Mihai și Iulia Albu au divorțat în urmă cu șapte ani iar de cinci ani drumurile lor, ca și familie, s-au separat complet. În 2016 a avut loc procesul de custodie al Mikaelei, fiica celor doi, acum în vârstă de 11 ani, iar judecătorii au decis ca minora să rămână la mamă, stabilind și un program de vizitare pentru tată. Totul bine și frumos doar că Mihai Albu susține că decizia instanței de judecată nu este respectată și nu are de gând să lase lucrurile așa.
“Mikaela are domiciliul la Iulia, iar eu o pot lua la mine în weekendurile unu și trei ale fiecărei luni, plus două săptămâni în vacanța de vară și una în cea de iarnă. Iulia nu respectă acest program și nu mă lasă să iau fata, îi încalcă dreptul de a petrece timp cu tatăl ei. Abaterile au fost repetate și tocmai de aceea am și depus plângere penală în acest sens, chiar două, pe numele Iuliei. Din câte știu se poate alege cu amendă penală, iar în cazul în care abaterile se mai repetă, chiar închisoare de la 1 la 3 luni. Nu-mi doresc să se ajungă acolo, nici nu cred că se va ajunge, vreau doar să-mi văd fiica în puținul timp în care am dreptul legal să fac asta”, a declarat Mihai Albu pentru Impact.ro.
Designerul susține că a încercat în repetate rânduri să cadă la pace cu fosta soție, nu a reușit așa că s-a văzut nevoit să sesiseze chiar și Protecția Copilului. “Din vară, suntem monitorizați de Autoritatea Tutelară și de Protecția Copilului, la sesizarea mea. De fiecare data când merg să iau fata sunt însoțit de doi inspectori și de Poliție. Cu toate astea, ea a refuzat în continuare să respecte hotărârea Judecătorească așa că nu am avut încotro și am depus plângere penală împotriva ei.
Eu nu-mi doresc sub nicio formă să mă războiesc cu ea sau să-i fac rău. Tot ce vreau este să fie urmărit interesul superior al copilului și să-i fie respectat dreptul de a petrece timp cu tatăl ei. Iulia nu îmi încalcă mie drepturile ci chiar pe cele ale fiicei noastre. E dreptul Mikaelei să aibă o relație cu tatăl ei și să petreacă timp cu el”, ne-a mai spus celebrul designer.
Pe de altă parte Iulia susține că cel care greșește este Mihai și că ea nu i-a încălcat lui dreptul de a petrece timp cu fiica lor, ba chiar i-a permis să petreacă 11 zile cu Mikaela de Sărbători.
“Mihai vrea doar să mă discrediteze și nu știu de ce. Nu este adevărat că nu îl las să o vadă pe Mikaela, ba chiar l-am lăsat să stea cu ea 10 zile în loc de patru, așa cum scrie în Hotărârea Judecătorească”, ne-a declarat Iulia Albu.
Vedeta nu are de gând să lase lucrurile așa și este hotărâtă să meargă până în pânzele albe pentru a demonstra că ea este cea care spune adevărul.
“Iulia este extrem de supărată pe toată situația asta. Ea nu i-a dat copilul doar în situațiile când a fost agresiv verbal sau prin atitudine. Da, a venit cu poliția la ușa ei, dar de aici și până la plângeri penale cale lungă. Nu ar avea cum să-i facă o asemnea plângere pentru că Iulia l-a rugat de nenumărate ori să vină să o ia pe Mikaela și el a refuzat. Sunt numai minciuni”, ne-au declarat surse din apropierea vedetei.
Ultima ceartă a celor doi a avut loc chiar zilele acestea, ca urmare a faptului că Mihai ar fi mers cu Mikaela la o petrecere în noaptea de Revelion, unde au participat mai multe persoane, fără mască.
“Nu a fost o petrecere, am mers la niște vecini și am stat cam douăzeci de minute înainte de miezul nopții și probabil încă jumătate de oră după aceea. Am ciocnit un pahar de șampanie și am vazut artificiile pe terasă. Nu a fost o petrecere și nici aglomerație, depre ce vorbim?”, ne-a declarant celebrul designer.
Pe de altă parte însă, Iulia suține că în noaptea de revelion au fost cel puțin nouă persoane în acel apartament și că sănătatea Mikaelei a fost pusă în pericol.
“Mihai a mers cu Mikaela la o petrecere în noaptea de Revelion, au fost cel puțin nouă oameni acolo, și asta nu trebuia să se întâmple. Au stat fără măști, i-a pus în pericol sănătatea”, ne-a mai spus prietena vedetei.