Codin Maticiuc (40 de ani), care anul trecut și-a făcut debutul pe micul ecran la emisiunea-concurs ”Masked Singer România” (PRO TV), s-a maturizat brusc, după ce a venit pe lume primul lui copil, Smărăndița. Iată că petrecerile de pomină de odinioară nu mai sunt pe agenda lui Codin, acum fiind pus pe fapte mari. Într-un interviu pentru Playtech, fostul crai de Dorobanți ne-a povestit despre noile proiecte în cinematografie, după ce a dat lovitura cu filmul ”Miami Bici”, dar şi despre implicarea sa în renovarea Spitalului Fundeni.
”Craiul de Dorobanţi” de altădată s-a cuminţit brusc, după ce a devenit tătic, Smărandiță ( 2 ani) fiind sufletul lui. Micuța a fost botezata Smaranda, nume pe care îl poartă de altfel și mama lui Codin Maticiuc. În plus, acesta este un tată bun și pentru Mario, fiul Anei Pandeli, bruneta de 31 de ani care i-a cucerit inima. Codin susține că a încheiat anul 2020 cu o surpriză specială, primită din partea bunului său amic, Mihai Bendeac. Acesta i-a donat nu mai puţin de 100.000 de euro pentru proiectele lui medicale, din vânzarea cărții ”Jurnalul unui burlac”: ”Cred că aceşti bani se vor dubla, dacă nu chiar tripla, în lunile care vor veni, deoarece cartea lui Mihai Bendeac e una specială. Ca să nu mai vorbesc despre autor, Mihai fiind genul de persoană căreia nu-i place să iasă în faţă”, a declarat pentru impact.ro Codin Maticiuc.
Acesta şi-a făcut cu atenţie calculele şi a ajuns la concluzia că are nevoie de cel puţin 700.000 de euro pentru a realiza diverse renovări ale unor secţii de la Spitalul Fundeni, din Capitală:
”În prezent, am terminat de reamenajat jumătate din secţia Hematologie pediatrică de la Fundeni. Aşteptăm acum mutarea pacienţilor în jumătatea renovată ca să terminăm treaba. Cred că ne va mai lua vreo două luni să terminăm, fiindcă acum ştim cam cu ce ne confruntăm. Apoi ne vom îndrepta atenţia spre secţia de Nefrologie, de la etajul al VII-lea, tot de la Fundeni. Şi, în plus, vrem să ridicăm o secţie de Hematologie pentru adulţi, construită în curtea spitalului, din containere speciale. Per total, după calculele mele voi avea nevoie de circa 700.000 de euro pentru toate acestea”, a declarat Codin Maticiuc. Întrebat de reporterii impact.ro dacă a primit vreodată un telefon de mulţumire din partea vreunui reprezentant din cadrul Ministerului Sănătăţii, Maticiuc ne-a spus, cu dezamăgire-n glas: ”Nici nu ştiu dacă nu cumva e mai bine că nu mă sună nimeni să-mi spună ceva de bine. Dacă mă trezesc că, dimpotrivă, îmi vor spune că ceea ce fac nu e în regulă, că nu respect nu ştiu ce regulă, una care de obicei apare cam peste noapte. Mai bine aşa, să nu mă sune nimeni din parte autorităţilor, care să-mi spună că nu le place ce fac!”.
În ceea ce priveşte pasiunea pentru lumea cinematografiei, Codin dă ca sigur faptul că va fi scenaristul şi producătorul unei noi pelicule tip ”Miami Bici”, care a înregistrat mari încasări. ”Ceea ce pot spune în prezent e că voi colabora, foarte probabil, cu acelaşi regizor de la ”Miami Bici”, Jesus del Cerro, şi că vom filma în România, nu afară, în această primăvară sau cel târziu la începutul toamnei”, ni s-a mai confesat Codin Maticiuc.