Când spunem iarnă, spunem miros de citrice. Ele sunt pline de vitamine și fac numai bine organismului. În afară de portocale și mandarine, mai avem grepfrutul, un fruct citric mare, de culoare rozalie sau galbenă.
Cu toate că are nenumărate beneficii, românii îl consumă mai rar. Cu toate acestea, el este considerat unul dintre cele mai bune alimente pentru micul dejun, este o gustare grozavă, săracă în calorii, care hidratează și energizează.
Grepfrutul conține apă în proporțue de 92% și se știe că hidratarea corectă face organismul mai eficient. Acesta poate să ajute și în curele de slăbire. Studiile arată că persoanele care mănâncă jumătate de grepfrut proaspăt sau beau suc de grepfrut înainte de masă, slăbesc mai mult decât cei care nu fac asta. Coaja albă este și ea bogată în nutrienți, antioxidanți și fibre solubile, ce conferă senzația de sațietate și are impact asupra glicemiei. De asemenea, fibrele sunt bune pentru sănătate și pot să reducă nivelul glicemiei, al colesterolului și chiar riscul de cancer de colon.
De menționat este și faptul că un grepfrut pe zi reduce nivelul colesterolului rău (LDL), cu până la 15,5%. Colesterolului LDL este un tip de grăsime ce se acumulează în artere şi creşte riscul unui atact cerebral vascular. Tot grepfrutul are doze importante de vitamine A și C, care au un rol major în întărirea sistemului imunitar. Deși grepfrutul nu previne răceala, vitaminele ar putea să amelioreze simptomele și să scurteze durata răcelii.
Totuși, este bine de reținut și faptul că specialiștii au tras recent mai multe semnale de alarmă în privința acestui fruct. El conține și furanocumarine, substanțe ce pot să intre în reacție chimică cu unele medicamente care sunt prescrise de medici. Este vorba mai ales de tratamente pentru afecțiuni cardiace sau neurologice. Dacă urmați un tratament pentru o afecțiune cronică, este mai bine să discutați cu medicul înainte de a mânca grepfrut.
Dar persoanele care nu au nicio restricție se pot bucura de multiplele beneficii ale acestui fruct deosebit. El reglează nivelul glucozei din sânge și te poate ajuta să slăbeștu și să tratezi anumite afecțiuni ale pielii. El este bogat în antioxidanți, minerale, vitamine, printre cele mai importante numărându-se vitamina C, vitamina A, calciu, acid folic și fibre. De asemenea, măștile de față cu extract de grepfrut pot să curățe profund tenul și să prevină apariția ridurilor.