Ilie Năstase a făcut o declarație memorabilă despre amicul său, Ion Țiriac. Fostul tenismen s-a declarat uimit de nivelul la care a ajuns prietenul său, în condițiile în care cei doi au pornit de la zero. „Să ajungi să ai avioanele tale private după ce ne-am hrănit din conserve…”.
Ilie Năstase a povestit la emisiunea ”Rețeaua de idoli” de la TVR2 despre începuturile lui în tenis, alături de Ion Țiriac. Fostul mare tenismen a depănat amintiri cu amicul său și a făcut o declarație memorabilă despre acesta din naționala de Cupa Davis.
„Țiriac spune mereu: ‘Ilie a dormit mai mult cu mine decât cu toate cele cinci neveste’. Noi am plecat de la zero! Ne luam conserve cu noi la turnee ca să ne putem hrăni, am dormit și pe plajă în Italia. Am luat-o de jos de tot. Și ca să ajungi să ai avioanele tale private, să mai și pilotezi, când ție îți era frică… Țin minte că mergeam cu el în SUA și spunea să îl țin de mână în avion, îi era frică. Și acum, la 81 de ani, să ajungi să pilotezi un avion privat, e ceva incredibil”, a povestit Năstase.
„Nu pot să mă laud că au strâns bani, pentru că atunci când ești tânăr vrei să cheltuiești. Vrei să ai aia și cealaltă. Ar fi trebuit să fac precum Țiriac: să strâng bani și să-mi iau mașini mai târziu. Eu am făcut invers, dar așa a fost și nu regret nimic”, povestea cândva Năstase.
Cât despre o posibilă invidie simțită pentru prietenului său, fostul tenismen spune că nu există. „Nu. Vă spun, eu cu Ion mergeam în SUA. Plecam dimineața, pe la New York, Los Angeles, el citea întotdeauna în zbor. Când ajungeam, îl speriam că a căzut avionul. Acum, el pilotează unul. Cum e viața. El a știut să combine asta. El a rămas cel mai bun organizator de turnee. El a fost primul care a organizat turnee. Normal că nu a putut să se ocupe de tenis cum m-am ocupat eu. Singurul turneu pe care l-a câștigat a fost cu mine, la Paris. Și nici acum nu-mi mulțumește, ci spune că el a câștigat, nu datorită mie”, declara fostul sportiv despre afacerist în emisiunea ”40 de întrebări cu Denise Rifai”, de la Kanal D.