Cazinoul din Constanța a reînviat. Este incredibil cum arată clădirea în plină renovare? Diferența este una colosală. Unul dintre cele mai cunoscute vestigii din România, Cazinoul din Constanța, monument art-nouveau lăsat în paragină mai bine de 30 de ani, promite să revină la viață, odată cu debutarea în primăvara lui 2020 a lucrărilor de reabilitare.
Cazinoul din Constanța a reînviat. Deja clădirea arată mulkt mai bine, deși se află în plină renovare. Autoritățile au început în primăvara anului trecut reabilitarea celei mai cunoscute vestigii din țara noastră.
Cazinoul din Constanța este azi o metaforă a reconstrucției României, singurul program de guvernare votat de toți cetățenii ei.
Reabilitarea Cazinoului din Constanța va fi finalizată în luna mai a anului 2022, iar investiția estimată se ridică la aproximativ 12 milioane de euro. După reabilitare, clădirea Cazinoului va avea o sală multifuncţională cu 200 de locuri şi o alta de festivităţi care va putea primi 150 de persoane.
De asemenea, monumentul de la malul Mării Negre urmează să fie predat autorităţilor locale după terminarea lucrărilor.
”Eu cred că, dacă Cazinoul timp de 250-300 de zile pe an nu va fi închiriat, vom avea o problemă în a-l menține. Sigur că ne vom asuma, pentru că, repet, e bastionul nostru, al Constanței.
Ne vom asuma că an de an va trebui să scoatem bani din buget pentru a-l întreține la standardele de calitate ce trebuie asigurate”, declara înainte de alegerile locale primarul ales al municipiului Constanța, Vergil Chițac.
Cazinoul din Constanța a fost inaugurat în august 1910, în prezenţa principelui Ferdinand. De asemenea, ultima renovare a celebrului monument a fost în 1986 și a durat aproape un an.
Șantierul de la Cazinoul Constanța, una dintre cele mai frumoase clădiri din sud-estul Europei, ascunde adevărate comori. Lucrările avansează de la lună la lună și fiecare etapă a procesului de restaurare dezvăluie fragmente de istorie și mărturii ale celor care au trudit din greu pentru renovarea edificiului.
”La parter, cu ocazia punerii schelei interioare pentru reparațiile de la plafoane, ing. Gabriel Puchiu, dând la o parte rabițul care acoperea structura orizontală, a descoperit niște înscrisuri făcute cu creta pe grinzile metalice. Sunt semnături ale meșterilor care au lucrat la Cazino.
Interesant este că numele meșterilor care au lucrat aici și s-au semnat sunt atât din anul 1951, cât și din anul 1986 (ultima reparație capitală a clădirii). Deci s-a descoperit încă un indiciu despre deținuții politici conduși de arhitecții-deținuți Constantin Joja și Ion Cristodulo, și care au suferit condițiile dure de detenție ale regimului dictatorial comunist“, a explicat arhitectul Radu Cornescu.