Viața lui Alex Bodi ar putea lua iar o întorsătură neașteptată după Sărbătorile de Iarnă. La solicitarea procurorilor, acesta ar putea ajunge din nou la închisoare.
Chiar înainte de Crăciun, pe 23 decembrie, procurorii DIICOT au introdus o acțiune la Tribunalul Dolj prin care solicită înlocuirea măsurii de arest la domiciliu cu o nouă măsură de arestare preventivă. Potrivit viva.ro, solicitarea va ajunge pe masa judecătorilor pe data de 8 ianuarie și tot atunci aceștia vor da verdictul.
Însă, se pare că în cele mai multe cazuri, autoritățile solicită înlocuirea unei măsuri preventive mai ușoare cu una mai grea dacă se constată că Alex Bodi nu a respectat termenii eliberării din arest preventiv.
Alex Bodi era obligat să se prezinte în fața autorităților de câte ori i se solicita, nu avea voie să părăsească localitatea în care se află localitatea de domiciliu și să nu comunice cu părțile implicate în proces.
Astfel, aflat în arest la domiciliu, afaceristul a petrecut Crăciunul alături de cele două fiice al sale și de iubita Daria Radionova. Fostul soț al Biancăi Drăgușanu a postat în mediul online mai multe fotografii cu cele mici. De asemenea, Alex Bodi a fost vizitat și de luptătorul Benny.
Potrivit fotografiilor postate de Alex Bodi pe Instgram, luptătorul Benny a trecut pe la vila din afaceristului pentru o mică întâlnire. Aceștia au stat de vorbă și au și imortalizat momentul. Totodată, Bodi l-a felicitat pe luptătorul Benny pentru victoria pe care a avut-o în Gala Glory 76 de la Rotterdam, unde a reușit să îl învingă prin KO tehnic pe celebrul Badr Hari.
”Felicitări frate! Sunt mândru de tine. Mulțumesc că ai venit”, a fost mesajul lui Alex Bodi la fotografia cu luptătorul.
Mai mult de atât, în seara de Crăciun, alături de fostul soț al Biancăi Drăgușanu, a stat și noua sa iubită, Daria Radionova. În aceste momente, după ce Alex Bodi pare să nu mai aibă nici o legătură cu Bianca Drăgușanu, cei doi par că se înțeleg de minune și că relația lor este într-un punct cât se poate de frumos.
Totodată, cât timp s-a aflat în spatele gratiilor, Daria Radionova l-a așteptat pe afacerist, iar acum cei doi s-au bucurat că s-au revăzut, mai ales că acesta este pus în arest la domiciliu.