Mirela Vaida a publicat un mesaj sfâșietor pe rețelele de socializare. Prezentatoarea Acces Direct este în doliu. „Azi dimineață a murit în accident de mașină. Nu am cuvinte…sunt tristă și revoltată. Era așa de tânăr!”
Mirela Vaida s-a arătat afectată de moartea cântărețului de muzică populară Dumitru Stroie, cunoscându-l personal. „Viata e scurta! Grabiti-va sa iubiti!” Asa spunea Baciul Sibian, Dumitru Stroie!! Acesta era mesajul lui de pe pagina de facebook! L-am intalnit la deschiderea magazinului sau cu produse traditionale dintr-un complex comercial, fix pe 1 Decembrie!”, a scris prezentatoarea Antena 1 pe Instagram.
„Ma invitase la deschidere, era emotionat, alaturi de sotia lui, ca a reusit sa deschida, cu mari sacrificii, cu multe datorii in banci, si isi dorea sa ii mearga!! Azi dimineata a murit in accident de masina, cand se intorcea cu marfa pentru magazin! Nu am cuvinte… sunt trista si revoltata… Era asa de tanar! Erau asa de frumosi impreuna! Dumnezeu sa te ierte, Baciule… ?”, a continuat vedeta Antena 1.
Dumitru Stoie, unul dintre cei mai îndrăgiți interpreți de muzică populară, a murit într-un accident de mașină pe 18 decembrie. Acesta a fost spulberat de un TIP pe DN7, după ce ar fi adormit la volan.
„Cu durere în suflete vă anunțăm că ieri ne-a părăsit, necruțător de devreme, dragul nostru Dumitru Stroie. Se va întoarce, pentru totdeauna, la Jina, locul în care s-a născut și în care au început să prindă aripi visurile lui: să cânte și să pună pe masa oamenilor bucate alese tradiționale, să ne arate cât de frumos e locul în care s-a născut.
Cântecul popular i-a fost alinare când i-a fost mai greu, dar și sunetul bucuriei care nu îi mai încăpea în suflet. În fiecare pas pe care l-a făcut, Dumitru a fost purtat de modestie, smerenie și bunătate. „Fă Rai din ce ai” a fost un mod de viață pentru el. Așa a început să clădească, la doar 20 de ani, povestea Baciului Sibian. Cu bunătatea care îl caracteriză a ales și bunătățile pe care le-a dus și dincolo de mărginimea Sibiului, ajutând producătorii ca și el să primească respectul pe care îl merită”, este notat pe contul său de socializare.