Eşti mereu obosit şi simţi că nu mai faci faţă treburilor zilnice?! Este foarte posibil să nu te odihneşti suficient, spun medicii. Iată cât trebuie să dormi în funcţie de vârsta ta pentru a te menţine tânăr şi sănătos. Acest lucru e mai important decât ţi-ai fi putut închipui vreodată.
Dacă eşti din ce în ce mai obosit, lipsit de energie şi simţi că nu te mai poţi concentra să faci lucruri obişnuite, atunci trebuie să îţi pui o întrebare pe cât de banală, pe atât de importantă: te odihneşti suficient?! Medicii atrag atenţia asupra acestui lucru şi îţi explică exact cât trebuie să dormi în funcţie de vârsta ta pentru a fi sănătos.
Da, lipsa somnului îţi dă organismul peste cap! Conform specialiştilor, în timpul nopţii, corpul îşi reface rezervele sistemului imunitar, se consolidează procesele cognitive, are loc regenerarea celulară şi sunt secretaţi în cantităţi mai mari hormoni importanţi. Iată câte ore trebuie să dormi, în funcţie de vârstă, pentru a te odihni corespunzător:
Din păcate, din ce în ce mai multe persoane suferă de insomnie, iar consecinţele sunt uneori foarte grave, avertizează doctorii. Din acest motiv, este recomandat ca în cazul în care nu te odihneşti cum trebuie minimum trei nopţi pe săptămână, în decurs de cel puţin o lună, să te adresezi unui medic.
Riscurile la care te expui dacă nu dormi suficient sunt destul de mari: creşte tensiunea, nu te mai poţi concentra, ai pierderi de memorie scurtă. De asemenea, eşti expus riscului de diabet, infecţii sau hipertiroidie. Nici pielea nu va fi prea “fericită” dacă nu te odihneşti cum trebuie. Multe studii au demonstrat că există o mare legătură între accnee şi lipsa somnului.
Şi cum întreg organismul se dă peste cap şi nu mai poate controla nivelul de grelina şi leptina (hormonii apetitului), vei avea mereu senzaţia de foame. Acest lucru duce, în timp, la acumularea de kilograme în plus. Iritabilitatea este un alt simptom, aşa că dacă te simţi des aşa, poate este cazul să te gândeşti dacă îi oferi corpului tău odihnă de care are nevoie.
În plus, tânjeşti după cofeină pentru că doar ea îţi poate reda energia. Din păcate, însă, pe termen lung, aceasta duce la anxietate şi insomnie.