Șerban Huidu și fratele acestuia, Vlad, au solicitat retrocedarea unei suprafețe mari de pe raza localității Însurăței, moștenire de la mama lor. Cei doi încearcă acum să intre în posesia unei moșteniri fabuloase, care este situată pe raza localității Însurăței, județul Brăila.
Aceștia au solicitat astfel, retrocedarea unor terenuri de aproximativ 500.000 mp (50 ha), care sunt moștenite de la familia mamei lor, pe nume Daniela Sabina Ghencea. De menționat este că terenurile au fost confiscate în vremea regimului comunist, iar acum frații Huidu fac apel la legea 10/2001 pentru a reintra în posesia averii bunicului lor.
Cei doi au intrat deja în posesia a zece hectare din acel teren, pentru care deja exista un dosar de retrocedare, dar au mari probleme pentru restul acestuia. Deoarece s-au lovit de refuzul autorităților locale, Șerban și Vlad Huidu au dat în judecată Comisia Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar Însurăței și au solicitat acte de proprietate pentru întreaga suprafață.
În acest proces, lucrurile s-au mai complicat, deoarece autoritățile au invocat faptul că această cerere a fraților Huidu de retrocedare a fost depusă cu mult timp după expirarea termenului legal prevăzut în astfel de cazuri. Ulterior, cei doi și-au mai redus din pretenții, mulțumindu-se cu numai 9 ha din restul de 40 ha pe care le aveau de recuperat. În cele din urmă, frații Huidu au pierdut procesul pe fond, iar dosarul se va rejudeca în apel.
De menționat este și că Daniela Sabina Ghencea, mama lui Șerban și a lui Vlad Huidu, a decedat în anul 2013. Aceasta a fost prima soție a lui Florin Huidu, lui Șerban și al lui Vlad Huidu. Aceasta a lucrat la Institutul Național de Cercetare pentru Bioresurse Alimentare. Mama lui Șerban Huidu a lucrat ca cercetător și chiar avea la activ câteva premii internaționale pentru inovații în domeniul alimentar. Astfel că produse precum ”corn cu gem pentru diabetici” sau ”biscuiți pentru diabetici” au fost ”inventate” chiar de echipa condusă de Daniela Sabina Ghencea, ele fiind premiate în cadrul Expoziției Internaționale de Invenții, cercetare Științifică și Tehnologii Inventika 2011.
Șerban Huidu s-a născut la data de 16 iulie 1976, București, și este un realizator român de radio și televiziune. Acesta este cunoscut pentru prezentarea împreună cu Mihai Găinușă a emisiunii satirice Cronica Cârcotașilor, difuzată de Prima TV. Mihai Găinușă s-a retras de mult din emisiunea Cronica Cârcotașilor. Șerban Huidu a absolvit Facultatea de Economie Generală din cadrul ASE București, dar până în prezent, nu a profesat niciodată în acest domeniu.