Pandemia de coronavirus continuă să dea peste cap tenisul la nivel înalt și pentru sezonul 2021. Autoritățile statului Victoria au decis să amâne Australian Open, primul turneu de Grand Slam din noul an. Astfel, competiția va începe cu trei săptămâni mai târziu, pe 8 februarie, anunță Daily Mail. Inițial, startul era programat pentru 18 ianuarie. Decizia vine în condițiile în care jucătorilor le-a fost interzis să călătorească spre Melbourne încă din această lună. Astfel că programul pentru startul de sezon Simonei Halep se va schimba.
Va pleca în Australia la mijlocul lunii ianuarie și va fi nevoită să stea întâi două săptămâni în carantină. Timp în care va avea voie să meargă doar la complexul stabilit pentru antrenamente. Carantina este programat să înceapă pentru 15 ianuarie, nu înainte de a face un test Covid. Alte patru vor face toți jucătorii în timpul carantinei. În zilele 3, 7, 10 și 14. Apoi, spre finalul lunii ianuarie ar urma să fie programat primul turneu pentru Halep. Planul ar fi pentru organizarea unui turneu WTA, cel mai probabil de categorie Premier, tot la Melbourne. Care ar urma să înceapă la finalul lunii ianuarie.
„Dacă va fi ca la Paris, o bulă, voi merge la Australian Open, în condiții de maximă securitate sanitară. Dacă nu pot să mă antrenez timp de 2 săptămâni, evident că nu pot să joc”, declara Simona Halep la ultima sa conferință de presă, după eșecul cu Iga Swiatek, de la Roland Garros.
Oficialii de la Australian Open 2020 au dat asigurări tuturor jucătorilor participanți că se vor putea antrena în perioada carantinei. În aceste condiții, este clar că Halep va fi la Australian Open dacă va fi aptă din punct de vedere medical. La ultima ediție a turneului de la Melbourne, Simona Halep a ajuns până în semifinale. A pierdut în penultimul act în fața ibericei Garbine Muguruza.
Premiile pentru această ediție scad considerabil, din cauza pandemiei de coronavirus. Dar tot nu este o sumă de ignorat, nici măcar pentru milionarii din tenis. Un cec în valoare de 2.757.624 vor încasa cei doi învingători, de la masculin și de la feminin.