Cristi Chivu, fostul căpitan al României, este un bărbat împlinit, căci are cele mai frumoase fiice și o soție de la care nu-ți poți lua ochii. Fostul fotbalist formează unul dintre cele mai frumoase cupluri din showbiz-ul românesc alături de Adelina Chivu. Armonia din familia celor doi se poate remarca și din felul în care el vorbește despre ea.
În cadrul unui interviu pe care l-a acordat pentru emisiunea ”Vorbește lumea”, de la Pro TV, Chivu a avut numai cuvinte de laudă la adresa partenerei de viață, numind-o ”motorul familiei lor”. „Adelina este foarte atentă la detalii, este motorul familiei noastre și sunt bucuros că am întâlnit-o și că o am alături de mine în fiecare clipă ”, a declarat Cristi Chivu. Mai mult, fostul sportiv și-a găsit singur defecte, precizând că mai are de lucrat la capitolul romantism, menționând că soția sa merită mai mult decât îi oferă.
De altfel, de momentele frumoase petrecute în familie nu numai că vorbesc, dar le și imortalizează. Soția fostului fotbalist a publicat, în mediul online, o fotografie în care apare Cristi Chivu alături de cele două fiice ale lor, Natalia și Anastasia. În imagine, cei trei au fost fotografiați în aceeași ipostază, radiind de fericire. În josul fotografiei, fanii familiei Chivu i-au adus numai cuvinte de laudă, complimentându-i pe fiecare în parte.
Fostul căpitan al echipei naționale de fotbal a României s-a căsătorit religios cu Adelina Elisei, în anul 2008. Nași le-au fost Victor și Manuela Becali, iar ceremonia a avut loc la Palatul Știrbey. Cei doi sunt împreună deja de un deceniu, iar celebrarea celor 10 ani de la nuntă a fost una deosebită. Adelina și Cristian Chivu au ales să sărbătorească evenimentul printr-o cină romantică, transmițându-și fiecare dragostea ce o poartă unul altuia.