24 nov. 2020 | 11:11

Irinel Columbeanu, prima apariție televizată. Unde va fi prezent fostul milionar român

Monden
Irinel Columbeanu, prima apariție televizată. Unde va fi prezent fostul milionar român
Irinel Columbeanu, prima apariție televizată după mult timp de pauză: va apărea la ”iUmor”

Deși dispăruse din ochii publicului pentru o lungă perioadă de timp, din senin, Irinel Columbeanu a devenit activ atât pe rețelele de socializare, cât și pe micul ecran. După ce și-a anunțat revenirea pe Youtube, fostul milionar a impresionat prin participarea la ”Asia Express”,  acordarea unor interviuri televizate, apoi prin acceptarea provocării lui Măruță, unde a răspuns unor întrebări incomode din rubrica ”sosurile iuți”, iar acum prin apariția în cadrul show-ului ”iUmor”.

Irinel Columbeanu revine pe micile ecrane, la ”iUmor”. Delia, Cheloo și Mihai Bendeac vor fi luați în derâdere de fostul milionar

Cel de-al nouălea sezon ”iUmor” se apropie de final, așa că, pe ultima sută de metri, se pun în scenă surprizele care vor lăsă auditoriul cu adevărat mască. Duminică, 29 noiembrie, de la ora 20.00, urmează o ediție specială de roast, zi în care Antena 1 aniversează 27 de ani de existență. Delia, Cheloo și Mihai Bendeac vor fi surprinși de nume mari din viața publică din România, care vor urca pe scena umorului pentru a-i perpeli la foc mic.


De la Irinel Columbeanu, la Cezara Dafinescu și de la Florin Ristei și Sebastian Coțofană, până la Rodica Popescu Bitănescu și Irina Margareta Nistor, invitații vor sta în fața juraților ”iUmor” pentru a le spune lucruri pe care nu mulți ar îndrăzni să le rostească în preajma acestora.

„Este răzbunarea lui Sandokan!”

„Eu, de felul meu, sunt ironică, abia aștept să le zic niște răutăți, că doar și ei mi-au zis de-a lungul timpului… Să nu credeți că nu am auzit! Și dacă nu aud, mereu se găsește un binevoitor care să mă anunțe: ”Ai văzut ce au zis ăia la iUmor aseară?”. Este răzbunarea lui Sandokan! Emoții nu au decât actorii mari, eu nu sunt actriță, deci am scapat de ele! Nu-i văd bine acum!”, a spus Irina Margareta Nistor.

La ceas aniversar, Antena 1 a pregătit trei zile pline de ediții speciale de sărbătoare. De exemplu, pe 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, românii vor marca ”Ziua superstițiilor”. Marți, de 1 decembrie, într-o ediție cu totul specială atât pentru cei trei jurați, cât și pentru cei de acasă, Delia, Cheloo și Mihai Bendeac vor fi luați la rost de cei mai mari scriitori sau artiști din istoria țării noastre.

  • Irinel Columbenau (63 de ani) este un om de afaceri originar din Ploiești. A fost căsătorit cu Monica Gabor între anii 2006 – 2011, cu care are și o fată, Irina, plecat de aproape doi ani în America, la mama sa.
Parteneri
A murit unul dintre cei mai apropiați oameni ai lui Nicolae Ceaușescu
Redactia.ro
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost construit în mai puțin de un an
Click.ro
Noi imagini cu rachetele balistice care au lovit Dnipro. Rusia susține că a învins „întreaga campanie pentru 2025” a armatei ucrainene
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Spynews
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
Capital.ro
Divorțul a transformat-o în femeie fatală! A slăbit enorm! 10 imagini în care NU o mai recunoști pe Maria Popovici. Rochii mulate, bustiere, colanți, machiaj de divă
Avantaje
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Mediaflux
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Bunica Gherghina va juca într-un film alături de Bill Skarsgard și fiica lui Johnny Depp. Ce rol va interpreta: „Așa am găsit-o”
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro