20 nov. 2020 | 11:50

Cum a fost omorâtă, de fapt, femeia din Ghimpați. Ce au descoperit anchetatorii

Știri generale
Cum a fost omorâtă, de fapt, femeia din Ghimpați. Ce au descoperit anchetatorii
Anchetatorii au aflat cum a fost omorâtă, de fapt, Mihaela Sabina Mircea. Detalii cutremurătoare!

Noi informaţii în cazul care a şocat România. Anchetatorii au descoperit cum a fost omorâtă, de fapt, femeia din Ghimpați. Rezultatul necropsiei spune tot despre ce s-a întâmplat în urmă cu doar câteva săptămâni.

Cum a fost ucisă Mihaela Sabina Mircea

După câteva săptămâni de la odioasa crimă, anchetatorii au reuşit să afle rezultatul necropsiei Mihaelei Sabina Mircea. Aceştia au descoperit cum a fost omorâtă, de fapt, femeia din Ghimpaţi, iar detaliile sunt şocante. În vârstă de 32 de ani, victima a fost găsită incendiată pe câmpul din judeţul Giurgiu, iar numele a fost aflat abia după şapte zile. Acum, poliţiştii au descoperit şi cine sunt presupuşii criminali: două surori şi un tânăr.

În urma analizelor, s-a stabilit ca femeia care practica prostituţia, obligată fiind de cei trei, a fost ucisă cu bestialitate, şi nu aşa cum povestiseră intial aceştia. Ei au declarat, zilele trecute, că motivul pentru care victima era lovită a fost o încercare de resuscitare, după ce Mihaela ar fi înghiţit insecticid.

”Între membrii și victimă, de-a lungul timpului, au intervenit neînţelegeri care s-au amplificat în data de 30.10 și au condus la lovirea victimei în diferite zone ale corpului, cu pumnii, picoarele și cu un obiect tăietor, atât de către Constantin Samira, cât și de Constantin Elena și Dinu Giani. Constatând decesul victimei, cei trei au hotărât să introducă corpul într-un gemantan, pe care ulterior l-au transportat cu autoturismul în cauză la locul incendierii”, a declarat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, Andreea Albu.

Suspecţii au fost arestaţi

Mihaela-Sabina Mircea avea un copil în vârstă de opt ani și locuia în orașul Buftea din Ilfov. Divorţată, aceasta lucra într-un salon de masaj erotic şi avea cazier. În urma informaţiilor aflate de anchetatori, cele două surori şi tânărul de 21 de ani au fost arestaţi pentru 30 de zile, acuzaţiile aduse fiind de omor calificat și profanare de cadavre.

În urma autopsiei, oamenii legii au descoperit că înainte de crimă, femeia incendiată ar fi fost violată de nenumărate rânduri, iar ulterior ar fi consumat un insecticid puternic.

Parteneri
Ce primesc credincioșii care merg la moaștele Sfântului Dimitrie din partea Preafericitului Parinte Daniel. Oamenii stau ore în șir la coadă
Redactia.ro
Recunoști artista din imagini? Una dintre cele mai iubite vedete din România trăiește astăzi un moment special: „Scot din valiză doar acele amintiri care îmi fac plăcere”
Click.ro
„Ce dracu' să facem cu ei?”. Militari ruși, înregistrați când vorbesc despre sosirea nord-coreenilor pe front
Digi24
ȘOCANTI!!! Cum arăta Ilinca Vandici înainte de operații. IMAGINILE bombă au scăpat pe net
Vocea.biz
'Câtă lipsă de bun simț, educație, cât prost gust'. Alina Ceușan, criticată dur de Oana Pellea. Ce a făcut influencerița
Unica.ro
Cartofi copți cu sos de brânză și usturoi. Alertă pentru pofticioși
EVZ.ro
Laura Crișan ar fi vrut să incendieze casa moștenită de la familia ei! Declarațiile halucinante ale unui martor: ”Pentru a scăpa de...”
Spynews
Anca Țurcașiu a fost declarată moartă: M-au scos să mă ducă spre găleată
Capital.ro
Oana Pellea, scoasă din sărite de gestul făcut de Alina Ceușan: „Dizgrațios, nesimțită postare”
Avantaje
INTERZIS TOTAL de SF. DUMITRU! E MARE PĂCAT AZI, 26 Octombrie
Mediaflux
El este Lehel, bărbatul suspectat că a ucis-o pe românca de 48 de ani și a zidit-o într-un bar din Germania. Vecina Luminiței, declarații halucinante | FOTO
Spynews.ro
Jupiter Retrograd până în februarie 2025. Care sunt zodiie afectate și ce lecții au de învățat în perioada următoare
Realitatea.net
Îl mai știi pe Remus din „Secretul Mariei”? Ce mai face acum actorul Toma Dănilă si ce legătură există între el și Liviu Vârciu
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro