După trei decenii în care a luptat cu o boală cruntă, cancer limfatic, Vladimir Găitan s-a stins pe 10 noiembrie 2020. A avut, însă, un mare regret. Puţini ştiu ce durere purta actorul în suflet de ani de zile.
A fost iubit de soţia sa, Tunde, şi a avut doi copii: Gloria şi Alexandru, însă un gând nu i-a dat pace marelui actor. Vladimir Găitan s-a stins din viaţă la vârsta de 73 de ani cu regretul că nu i-a avut aproape, ani de zile, pe fiul său şi nepoţica.
“Am o soţie minunată, doi copii care-mi încălzesc sufletul. Gloria, care e actriţă şi care mi-a fost chiar colegă de scenă şi de film, şi Alexandru, care e finanţist. Locuieşte la Londra şi lucrează ca manager la cea mai mare bancă din Anglia, ginerele meu, soţul Gloriei, şi nora mea, soţia lui Alexandru, care mi-a dăruit o nepoţică splendidă, Amelia Grace, dar nu sunt fericit.
Regret că băiatul meu nu şi-a găsit locul aici, în România. Aş fi vrut să stau cu nepoţica mea pe genunchi mai des. Întâlnirile noastre de câte trei zile, la nu ştiu cât timp, nu pot să lege relaţia dintre bunic şi nepot. Şi asta mă doare îngrozitor. Toate lacrimile astea interioare simt cum mă erodează.
Am impresia, nu cu deprimare, ci doar cu luciditate, că sunt o clepsidră. Nisipul din partea de sus sunt eu, cel deplin, şi viaţa mea cea deplină, din tinereţe şi maturitate, dar nisipul se scurge şi mă tot duc. În partea de sus rămân din ce în ce mai puţin. Iar în partea de jos, ce e? Bătrâneţe, degradare fizică, tristeţe şi apoi urmează doar clipa când ultimul grăunte de nisip s-a prelins. Iar eu voi fi trecut la cele sfinte”, mărturisea actorul pentru Formula As.
Deşi a ţinut secret ani de zile că suferă de această boală cruntă, apoi a început să vorbească deschis despre ceea ce se întâmpla cu sănătatea lui. Actorul a aflat că suferă de cancer limfatic în anii ’80 şi era nevoit să facă periodic transfuzii de sânge şi să ia zilnic medicamente care să ţină sub control afecţiunea.
“O doamnă doctor a fost foarte intrigată de roşeaţa nefirească a feţei mele şi m-a invitat să fac nişte analize. Aveam 40 de ani atunci. Eram un bărbat în putere. Policitemia vera a fost declanşată de radiaţiile de la Cernobîl sau de o disfuncţie provocată de acestea. Măduva spinării produce mai multe globule roşii decât albe, iar sângele este foarte gros şi pericolul unui accident vascular e iminent. Medicaţia trebuie să-l fluidizeze cât mai mult ca să nu ajung acolo.
A fost îngrozitor, dar până la urmă m-am resemnat cu ideea şi am încercat să supravieţuiesc. Doctorii îmi mai dădeau doar zece ani. Eu am fost un obraznic şi m-am încăpăţânat să trăiesc. Această boală mi-a interzis orice mişcare sportivă grea. În fiecare dimineaţă noptiera mea se goleşte de câte cinci-şase pastile”.