Cine este fiica lui Vladimir Găitan. E tot actriță: cei doi au jucat împreună la teatru

Cine este fiica lui Vladimir Găitan. E tot actriță: cei doi au jucat împreună la teatru
Fiica lui Vladimir Găitan este actriță

Vladimir Găitan a murit marți, fiind grav bolnav. Actorul era acasă la pat de mai multe luni de zile. În luna aprilie el a refuzat să mai stea internat în spital, dorindu-și să petreacă ultima perioadă din viață alături de familie.

Fiica lui Vladimir Găitan este tot actriță

Actorul avea doi copii, un fiu stabilit la Londra și pe fiica sa Gloria Găitan care era și ea tot actriță, urmând cariera tatălui ei, lucru care nu i-a plăcut lui Vladimir Găitan.

În cadrul unui interviu acordat pentru QMagazine, Gloria Găitan susținea că a fost iubită nespus de către tată ei, un copile foarte dorit, după ce soția actorului pierduseră nu mai puțin de șapte sarcini. Fiica lui Vladimir Găitan povestea că actorul a fost foarte înțelegător și că era foarte fericită că a a apucat să joace alături de el.

”E minunat! Ca acasă! Suntem conștienți că avem atâția privitori și sunt emoții, dar comunicarea e extraordinară. Şi piesa e de-așa natură… Suntem tot tată și fiică”, spunea Gloria Găitan, actriță la Teatrul de Comedie din București, potrivit WOWbiz.ro.

Actorul a suferit când fiica sa a fost jignită din cauza lui

Anul trecut, în primăvară, Vladimir Găitan a fost personajul principal într-un episod foarte neplăcut din filmul vieții, după ce la criticat în public pe Turdor Chirilă, simbolul mișcării #rezist, Gloria fiind cea care a avut de suferit, sărind în apărarea tatălui ei.

”Mi-a spus domnul Găitan că sunt persoane care au jignit-o pe Gloria Găitan. E absolut josnic și regret dacă cineva mă asociază cu așa ceva. În celelalte privințe socio-politice, (eu și domnul Găitan) nu ne-am înțeles… După o discuție lungă fiecare a rămas cu opinia lui. Îmi pare sincer rău”, scria Marius Vizante la acea vreme.

Vladimir Găitan a jucat împreună cu fiica sa la teatru
Vladimir Găitan a jucat împreună cu fiica sa la teatru

Ultimul interviu a lui Vladimir Găitan

Într-un ultim interviu din anul 2019, actorul vorbea despre bătrânețe, de dorința de a-și vedea copii la casa lor. Vladimir Găitan era foarte fericit că devenise bunic, fiul său dăruindu-i o nepoată.

”Mă simt boșorog, vorba lui Florinel Piersic. Sper să mai trag de mine câțiva ani. Măcar vreo 2-3, nu aș zice mai mult. Să mă bucur de copii, de băiatul care e la Londra. Mi-a oferit o nepoțică extrem de frumoasă, cu origini ciudate, chinezo-thailandeze, ca mama ei. Aștept ca la anul și fiica mea să-mi facă un nepoțel. Când vezi că ai mai păcălit viața cu un an, te simți de parcă fiecare an îl furi dintr-o bancă pe care reușești să o spargi”, declara în 2019 Vladimir Găitan.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI