După ce Andreea Bălan a fost internată de urgență la spital din cauza unor probleme grave de sănătate, iar medicii i-au găsit un abces abdominal, actorul George Burcea, a oferit prima reacție.
Fostul soț al Andreei Bălan, actorul George Burcea, a declarat că a încercat să contacteze familia cântăreței imediat cum a ieșit din carantină, atât pentru a vedea ce se întâmplă cu Andreea, cât și pentru a-și vedea fetițele, dar nimeni nu îi răspunde la telefon.
Din fericire, pe contul personal de socializare Andreea Bălan a postat un mesaj, prin care transmite că se simte bine și se află sub supravegherea medicilor.
”Eu de când am ieșit din carantină încerc să dau de Andreea, doar că absolut nimeni nu-mi răspunde la telefon. Am sunat-o și pe mama ei, am sunat și bona, m-am plimbat prin fața porții, am sunat chiar de acolo. Problema e că nimeni nu mi-a răspuns, i-am scris și Andreei Antonescu, tuturor. Nimeni nu a vrut să-mi zică nimic. Eu am insistat pentru a-mi vedea fetele.
Ultima dată când am vorbit mi-a zis să îmi fac testul Covid după ce ies din carantină, fără test nu mă primește și cam atât. Apoi nu mi-a mai răspuns, am aflat din presă, la rândul meu, ce s-a întâmplat, nu știam nici că a fost operată, nici că se simțea rău.
În continuare încerc să dau de cineva care să îmi comunice și mie situația. Sper ca Andreea să fie bine și să nu aibă o problemă foarte gravă de sănătate”, a declarat George Burcea pentru Fanatik.
Cu toate că anunțul divorțului dintre George Burcea și Andreea Bălan a fost o surpriză pentru toată lumea, s-ar părea că aceștia aveau probleme în mariaj de ceva vreme. Însă, actorul a trecut peste toate acestea, fiind acum îndrăgostit de Viviana Sposub, pe care a întâlnit-o la emisiunea ”Ferma”.
“El este foarte discret cu viața lui. Pe plan emoțional este foarte bine. Chiar este fericit cu Viviana și vrea să o prezinte și mamei sale, care e cea mai importantă femeie din viața sa. Dar o ia cu pași mici, nu vrea să grăbească chiar nimic, pentru că e încă într-un mariaj, chiar dacă e vorba de o căsătorie doar în acte.
Vrea să rezolve această situație și să facă ce trebuie mai departe. Viviana este o fată înțelegătoare, îl sprijină în demersurile lui. Relația lor este că a unor adolescenți în acest moment”, a declarat un apropiat al cuplului.