Faza pe amenințări s-a încheiat. Brigitte și Florin Pastramă, ”loviți” de unde se așteptau. Raluca Podea, fost ”iepuraș” Playboy și fosta parteneră a lui Florin, a depus plângere penală împotriva cuplului, potrivit CanCan.
Deunăzi, se vorbea despre bătăuși plătiți și planuri diabolice, dar și alianțe neașteptate; un om din familia lui Pastramă venind de partea Ralucăi Podea, împotriva lui Brigitte. Astăzi, scandalul momentului atinge cote alarmante. După ce a tăcut în urma acuzațiilor care i s-au adus, fostul model a declarat că vrea să ducă tot războiul în tribunal, iar astăzi a făcut un pas în acest sens.
Blondina a decis să se adreseze autorităților. Conform sursei citate, recent, Podea s-a pezentat la Secția 10 de Poliție. Acolo ar fi depus o plângere penală împotriva fostului ei logodnic și soției acestuia. Fostul ”iepuraș” Playboy ar fi emis și o notificare ce o privește direct pe fosta doamnă Năstase.
„Având în vederea că libertatea de exprimare nu poate prejudicia onoarea, demnitatea, viața personală sau dreptul la propria imagine, drepturi fundamentale și garantate chiar prin norme de drept constitutional, vă notific să încetați de îndată orice comunicare, prin orice mijloc , referitoare la persoana mea, de natură să îmi încalce drepturile conferite de legislația în vigoare”, se arată în document.
Brigitte trece din nou printr-un scandal de proporții, de această dată cu iubita fratelui lui Florin Pastramă, dar și cu fosta logodnică a actualului soț, Raluca Podea. Din spusele vedetei, amândouă și-ar fi unit forțele să o distrugă, să îi strice imaginea publică și să îi destrame căsătoria cu Florin Pastramă. Bruneta face acuzații grave la adresa Simonei, ”cumnata” sa, susținând că a spus și făcut lucruri nedemne de o rudă.
„Am stat mult până am decis să vă împărtășesc coșmarul trăit de mine în familia Pastramă! Umilință, înșelăciune, înjunghiată pe la spate, chiar de ”cumnățica” mea, Simona, care, împreună cu Raluca Podea, au uneltit planuri diabolice să îmi distrugă căsnicia, au trimis înregistrări intime presei, în diferite momente ale mele, în care, de exemplu, sărbătoream un an de căsnicie”, a scris Brigitte pe Facebook.