Fanii s-au entuziasmat foarte tare. Ruby a făcut pasul cel mare? Fotografia cu celebra artistă îmbrăcată în rochie de mirească i-a lăsat uimiți pe cei care o urmăresc pe rețelele de socializare. Cum arată solista?
Ruby este una dintre artistele de la noi care se reinventează și reușește ca de cele mai multe ori să țină bine atenția publicului asupra ei. De-a lungul anilor a fost imprevizibilă și i-a surpins plăcut pe cei care o urmăresc, la fel ca de această dată. Ipostaza în care s-a lăsat surprinsă a uimit. Aceasta a postat pe rețelele de socializare o fotografie cu ea îmbrăcată în rochie de mirească. Cu părul coafat așa cum ne-a obișnuit, un buchet de flori albe în mână și cu voalul nelipsit acoperindu-i capul, Ruby a stins lumina tuturor. Fanii acesteia din mediul online i-au urat imediat toate cele bune și i-au mărturisit că îi stă minunat în alb.
Cu toate astea, există și mulți români care cred ca aceasta e posibil să fi fost una dintre ipostazele dintr-un nou clip al artistei, mai cu seamă că o cunosc și știu că nu se grăbește să se pună la casa ei, deși are o relație stabilă cu Robert.
„Felicitări si casă de piatră ??”, „Casă de piatră si căsnicie binecuvantata!”, „Unde este Mirele cu cine te-ai Mărita? Zici da dar cu cine??”, „Felicitări! Casă de piatră iubire, înțelegere, respect, încredere și fidelitate”, au fost doar câteva din comentariile internauților.
Adevărul este că e vorba doar despre un nou clip muzical. Ulterior, cântăreața a postat la story un alt video în care apărea mirele, care nu era iubitul ei. Cel mai probabil era vorba despre un dansator din trupa sa sau un actor.
„Nu aveam voie să am iubiți în adolescență. Primul iubit l-am avut la vârsta de 17 ani. Robert, (n.r. actualul partener de viață), este al doilea bărbat din viața mea. Robert a fost dansatorul meu multă vreme, am fost prieteni mult timp, dar cred că am avut mereu ceva pentru el în adâncul sufletului. M-a cucerit prin faptul că este copilăros ca și mine. Avem grijă împreună de animăluțe pe care le iubim foarte mult. Avem patru pisici și cinci căței, aproape toate animăluțele sunt adoptate, cu o singură excepție”
Ruby