05 iun. 2019 | 21:01

Câți bani primesc din indemnizații persoanele cu handicap, veteranii și văduvele de război

Știri generale
Câți bani primesc din indemnizații persoanele cu handicap, veteranii și văduvele de război
Toți veteranii primesc de la stat o indemnizație

Statul oferă indemnizații pentru persoanele cu handicap, veterani și văduve de război. Este o practică veche, iar în cazul veteranilor, banii în plus de la Guvern sunt dați în semn de recunoștință civică pentru sacrificiul pe care aceștia l-au făcut când erau tineri. Cât de echitabile sunt, însă, aceste „ajutoare”, rămâne la latitudinea fiecăruia.

Persoanele cu handicap, veteranii și văduvele de război fac parte din așa-numita categorie de asistați social, dar ei sunt oamenii care fie au dat ceva important acestui stat, fie au nevoi speciale pe care statul are datoria morală să le onoreze. Datoria morală provine din faptul că oricum, sub o formă sau alta, impozitează acele persoane.

Atât timp cât statul trage foloase de pe urma acelor oameni, trebuie să ofere, la rândul său, anumite sume de bani. E un ciclu financiar care, de multe ori, este paradoxal și inutil, iar din acest haos, doar contribuabilii au de pierdut.

Câți bani primesc din indemnizații persoanele cu handicap

Câți bani primesc din indemnizații persoanele cu handicap, veterani și văduve de război

În mod normal, Guvernul a anunțat că persoanele adulte cu handicap, primesc un supliment pentru integrare socială de 500 de lei pe lună.

În această categorie intră toți adulții „încadraţi în oricare dintre cele patru grade de handicap, cu domiciliul stabil de cel puțin șase luni pe raza administrativ-teritorială a municipiului Bucureşti sau reședința pe raza administrativ-teritorială a municipiului Bucureşti de cel puțin 6 luni și a caror certificat de încadrare în grad de handicap este emis de către una din Comisiile de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap de la nivelul sectoarelor municipiului București, în conformitate cu H.C.G.M.B. nr. 330/2017 și H.C.G.M.B. nr. 297/2018.”

În ceea ce privește copiii cu handicap, stimulentul pentru încadrare socială este de minimum 1.000 de lei pe lună, în funcție de gravitate.

Evident, aceste sume arată bine doar pe hârtie, dar trebuie să fii conștient de faptul că aceste indemnizații nu vin dintr-un sac fără fund și ajung să se epuizeze la un moment dat, sau, cel puțin, unele persoane cu handicap nu mai apucă ajutorul de la stat.

Câți bani din indemnizații primesc veteranii și văduvele de război

Câți bani primesc din indemnizații persoanele cu handicap, veterani și văduve de război

În semn de recunoștință pentru oamenii care luptat pe front, au supraviețuit și și-au apărat țara, veteranii de război primesc și ei o indemnizație, iar aceasta există aproape dintotdeauna (nu doar în România)

La începutul anului 2019, Ministerul Apărării Naționale anunța pe site-ul oficial că marii mutilaţi şi cei încadraţi în gradul I de invaliditate primesc o indemnizație care pornește de la 259 și poate ajunge la 1.500 lei lunar,

Pentru invalizii de război încadraţi în gradul al II-lea de invaliditate, sunt alocate sume de la 231 de lei la 1.000 lei lunar, iar pentru cei încadraţi în gradul al III-lea de invaliditate, de la 196 lei la 900 lei lunar.

În 2019, s-au majorat indemnizațiile de la 161 de lei la 600 de lei lunar, pentru veteranii și văduvele de război (care nu s-au recăsătorit).

În prezent, în România sunt 7.027 veterani de război, din care 103 sunt invalizi de război, 389 văduve de război și de 57.530 văduve de veterani de război

Parteneri
Cum arată de fapt Jennifer Lopez în realitate. Adevărul din spatele imaginilor retușate
Redactia.ro
Dragoș Dolănescu le încaieră pe solistele Maria Ciobanu și Irina Loghin: „Tata spunea că Irina Loghin are cap de regină”. Cum au ratat să se încuscrească?
Click.ro
Ce fac BĂRBAȚII cu ANTONIA la Velea la studio: „Genera BANI”! Nimeni n-a avut CURAJ să spună până azi
Vocea.biz
Scandalul amoros care zguduie campania electorală. SĂRUTUL care aruncă totul în aer / FOTO
Unica.ro
Vești rele de la ANM. Când se schimbă vremea radical
EVZ.ro
O presupusă vrăjitoare, escrocherie de 7.000 de euro. Cum l-a păcălit pe un bărbat pentru bani
Spynews
N-ai voie să înregistrezi cu telefonul. Se consideră infracțiune. Închisoare 2 ani
Capital.ro
De ce relațiile lui Jennifer Lopez nu rezistă. Fostul soț al artistei a făcut declarații controversate: „Am avut inima zdrobită”
Avantaje
Românii care STAU la BLOC riscă AMENZI! REGULA esențială care NU trebuie ÎNCĂLCATĂ
Mediaflux
Doliu în lumea afaceriștilor! S-a stins din viață un celebru om de afaceri. A murit într-un spital din Franța / FOTO 
Spynews.ro
De ce nu existau țărani grași acum 100 de ani. Dieta zilnică a strămoșilor noștri o să te surprindă
Realitatea.net
Cat a ajuns să coste un kilogram de castraveți pentru murat, în piață. Prețul de la tarabe i-a indignat pe clienți
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro