Cea mai importantă lecție de Parenting: e important să știi, ca părinte, cum să îmbunătățești inteligența emoțională a copilului tău. De ea depinde cât va fi de pregătit pentru provocările vieții atunci când va fi adolescent și apoi adult. Există câteva tehnici simple prin care poți să-i crești inteligența emoțională.
Adulții care au fost educați în perioada comunistă cunosc foarte puține sau nimic despre inteligența emoțională. Pur și simplu, un regim totalitar nu dă doi bani pe așa ceva, pentru că scopul este de a transforma oamenii, încă de copii, în mașinării biologice supuse, capabile să funcționeze doar în sistemul creat de acel regim.
De aceea o bună parte din oamenii trecuți de 50 de ani astăzi sunt aproape incapabili să se adapteze schimbărilor cotidiene. Modul în care aceștia își gestionează emoțiile și le conștientizează îi ajută sau nu să facă față provocărilor. Atitudinea lor față de pensii este un exemplu.
De asemenea, inteligența emoțională nu este totuna cu coeficientul de inteligență. Acesta din urmă este crucial și, chiar dacă nu ai norocul să te naști cu un IQ de savant, poate fi exersat și îmbunătățit, dacă ești perseverent. Același lucru e valabil și în cazul inteligenței emoționale, ale cărei baze trebuie puse din fragedă copilărie, imediat cum copilul tău începe să înțeleagă ce-i spui sau ce e în jurul lui.
Această inteligență are cinci elemente de bază:
Învață-ți copilul să facă față stresului
Este important să-l înveți că nu poate scăpa complet de stres, așa că mai bine îl ajuți să-i facă față. Când e copil, e mai greu să-l faci să înțeleagă, așa că oferă-i propriul tău exemplu. Spune-i cum reacționează corpul tău atunci când ești stresat/stresată, ca să nu fie șocat atunci când va da piept cu stresul.
Crește-ți copilul cu iubire, nu-l brusca
Fii blând/blândă cu copilul tău, chiar și atunci când face o greșeală. Fii ferm, dar nu isteric și violent verbal sau fizic. Nu obții decât contrariul dacă îl iei la palme pentru că a vărsat un pahar cu suc, de exemplu.
Acordă atenție emoțiilor pe care le are copilul tău
Nu ignora trăirile puternice ale copilului tău, fie că e vorba de tristețe acută, până la plâns, fie de euforie exagerată. Primele semne ale problemelor sale emoționale sunt în sentimentele pe care copiii le exprimă ușor.
Câștigă încrederea copilului tău
Tu ești primul adult din primii săi ani de viață, dar și primul „străin” din viața lui, până începe să te cunoască. Degeaba știe că ești mama/tatăl lui, dacă nu i-ai câștigat încrederea de a-ți spune ce îl supără, ce îl face fericit, etc. Ca să faci asta, trebuie întâi să dai dovadă de bunătate și să fii un exemplu bun pentru educația lui.