Toți șoferii trebuie să fie foarte atenți, deoarece din ce în ce mai mulți șoferi sunt amendați din cauza unul lucru extrem de banal. Iată, așadar, ce arată proiectul de lege ce vizează modificarea proiectului care mărește amenzile pentru sancțiunea care le-a scos bani grei din buzunare șoferilor.
Astfel că dacă obișnuiești să-ți perzi cumpătul în trafic, ar trebui să iei în considerare faptul că vei primi o amendă meritată. În anul 2018, senatorii au validat un proiect de lege prin care au mărit amenzile pentru tulburarea ordinii publice.
De atunci, proiectul a fost modificat, iar amezile au crescut considerabil. Iar șoferii care sunt obișnuiți să-și arate furia, ar trebui să se pondereze deoarece ar putea să plătească scump pentru astfel de gesturi. Mustrările de la oamenii legii sunt, de altfel, cuprinse între 400 și 1.200 de lei.
O altă amendă în trafic este și pentru aaruncarea resturilor de țigări. Aceasta este una dintre capcanele pe care puțini le cunosc. Astfel, șoferii care sunt observați că aruncă resturile țigărilor pe stradă riscă să primească amenzi usturătoare. Sancțiunea poate fi acordată de către ofițerii de la Brigada Rutieră, atunci când această neregulă este observată în trafic.
Pentru această contravenție, amenzile sunt, la acest moment, conform legislației în vigoare, cuprinse între 1305 și 2.900 de lei. Totodată, șoferii care primesc o astfel de amendă, mai au parte și o contravenție între 9 și 20 puncte de amendă. Amenda la caare ne referim acum, cea pentru aruncatul mucurilor de țigară pe carosabil, se află în clasa a IV-a de sancțiuni.
Astfel că șoferii ce dau dovadă că sunt iresponsabili și aruncă chiștoace pe șosea pot fi amendați cu până la 3.000 de lei. Contravenția maai este una similară cu cea aplicată conducătorilor auto care înjură la volan, fie au un limbaj inadecvat cu polițiștii, atunci când sunt opriți pentru a li se face verificări.
De altfel, într-o primă fază, atunci când autoritățile au demarat o campanie de înștiințare cu privire la această lege, șoferii au fost trași pe dreapta și doar mustrați. Nu au fost însă aplicate inițial și amenzile foarte mari, fiind o lege valabilă și pentru cei care aruncă și gunoaiele menajere sau resturi, pe geamul mașinii, atunci când sunt în trafic.
De menționat este faptul că campania „Nu arunca chiștoace. Strada nu e scrumieră“ a fost inițiată de reprezentanți ai societății civile din dorința de a-i cizela pe români, și de a le aduce la cunoștință implicațiile acestui obicei nociv.