Florin Călinescu a avut o reacție dură după ce au apărut informații potrivit cărora s-ar fi înscris în PSD. Omul de televiziune și-a exprimat în trecut dorința de a intra în politică, dar susține că nu a devenit membru PSD și că informația ar fi pornit de la o întâlnire pe care a avut-o cu primarul Sectorului 1 al Capitalei, Dan Tudorache.
„Nu m-am înscris în PSD. Nu știu de unde a plecat zvonul ăsta, dar am bănuieli. Probabil pleacă de la faptul că mă mai întâlnesc cu Dan Tudorache, primarul de la Sectorul 1, pentru că înțeleg că acolo m-au dat înscris. Mai mănânc cu Dan din când în când, ne leagă o prietenie veche, ne leagă Rapidul. Mai mult Rapidul acum.
Mă surprinde eficiența cu care a apărut povestea asta, pentru că am luat masa pe la 12, cineva a dat imediat pe goarnă. Dar în presă, ca și la procuratură, mai trebuie și dovezi, se lucrează cu probe: o adeziune, un carnet de partid, ceva. Era un banc pe vremea cealaltă. Ești gravidă? Așa și așa! Sau ai video? Așa și așa”, a declart Florin Călinescu pentru Antena 3.
Juratul de la Românii au Talent a mai spus că dacă s-ar înscrie într-un partid, cu siguranță intrarea lui în politică s-ar face cu mare tam-tam, indiferent de ce partid politic ar fi vorba.
„Partidul trebuie să folosească asta ca să-și facă imagine, nu? Păi ce, m-am înscris pe sub mână? Nu facem puțină audiență? PSD, PNL, USR, oricine. Nu vor să facă audiență? Am fost cândva în PNL și am luat 14.000 de voturi și le-a luat Tăriceanu și l le-a dat lui DIaconu care a obținut 9.000 de voturi și i s-a dat mandat. Dacă mă înscriu într-un partid, pentru că sunt și eu regizor și scenarist, facem un eveniment cu ștaif. Aș face și un promo. Deci da, am mâncat o ciorbă de burtă bună, iar Dan una de găină”, a precizat Florin Călinescu.