Previziunile lui Nostradamus încă dau fiori. Multe dintre ele par să se fi întâmplat deja. Este cunoscut faptul că inclusiv prăbușirea World Trade Center a fost menționată de acesta în catrenele sale. Ce profeție a făcut Nostradamus pentru anul acesta?
Oamenii de știință au elucidat mai multe profeții, inclusiv pentru anii ce vor urma. Viitorul pare înfricoșător, cu atât mai mult cu cât și evenimentele de anul acesta ar fi fost menționate de Nostradamus. Iată care sunt profețiile făcute de acesta.
Nostradamus s-a născut pe 14 decembrie 1503 și a decedat la data de 2 iulie 1566. Numele său real este Michel de Nostredame și a fost un faimos medic, cabalist și farmacist francez. Celebritatea sa se datorează lucrării Les Propheties, iar prima ediție a apărut în 1555. De la publicarea sa, lucrarea a devenit foarte populară în toată lumea, creându-se în jurul său un cult. De asemenea, în literatura tuturor timpurilor i s-a acordat titlul de prevestitor a tuturor marilor evenimente care se desfășurau sau urmau să se întâmple în lume. Lucrările lui Nostradamus sunt realizate din catrene, multe dintre ele au fost de-a lungul timpului interpretate sau traduse greșit. Nostradamus este o figură proeminentă a Renașterii Franceze, iar profețiile sale sunt strâns legate de aplicarea Codului Bibliei, cât și a altor lucrări despre profeții. De menționat este că cel mai renumit cercetător al operei și vieții sale este românul Vlaicu Ionescu.
Data nașterii sale (14 decembrie 1503) este însă discutabilă. S-a născut în Saint-Remy în Provence din sudul Franței. Copilul Michel a fost necircumcis și a fost creștinat, păstrând, în același timp, și tradițiile evreiești din Schalscheleth Hakabbalah, fapt care l-a ajutat în misiunea sa profetică. Se pare că a fost cel mai mare din cei 18 (după alții, cel puțin 9) copii ai familiei. Tatăl său se numea Jaume de Nostredame. El era comerciant de cereale și, apoi, notar regal. Mama sa era Reneé de Saint-Rémy.